Sandu Iacob susține că victoria Odorheiului în fața formației vasluiene este pe deplin meritată. Tehnicianul afirmă că adversara a fost mai bună, profitând la maxim de cadourile făcute de echipa sa pe faza de atac, primind goluri ușoare. Pe pozițional, vasluienii nu au avut nicio șansă în fața echipei robuste a harghitenilor.
”E un rezultat firesc, pentru că echipa din Odorhei e mult mai bună. Are jucători experimentați, nu au făcut greșeli neforțate. Mingea a rămas mereu în posesia lor. Nu ne-au făcut cadouri și n-am avut posibilitatea să dăm goluri ușoare, lucru pe care îl făceam în mod normal. Astăzi nu am reușit. Fiecare gol pe care îl primeam, ne tăia nouă din încredere. Pozițional a fost foarte greu, pentru că au fost foarte compacți în apărare, masivi și le-a fost mult mai simplu. Noi n-am mai avut oxigen, lucru vizibil prin greșelile tehnice făcute”, a declarat Sandu Iacob.
Cu acest rezultat, HC Vaslui a coborât pe locul 10 în clasament, la trei puncte de locul 5, ocupat de Potaissa Turda. Etapa următoare, vasluienii vor evolua în deplasare, cu CSM Făgăraș.