Potrivit Institutului National de Statistica (INS), preturile de consum au scazut cu 0.3% in luna iunie, iar inflatia anuala a coborat la 0.66%, un nou minim istoric dupa cel din mai, pe fondul ieftinirii alimentelor cu 0.7% si a tarifelor la servicii cu 0.2%. Inflatia anuala a coborat astfel de la 0.94% in mai, in aprilie fiind atins cel mai ridicat nivel din acest an, de 1.21%, pe fondul bazei foarte reduse din luna aprilie 2013, cand preturile de consum au urcat cu doar 0.11%.
Preturile marfurilor alimentare au scazut in iunie cu 0.7%, tarifele serviciilor cu 0.2%, in timp marfurile nealimentare s-au scumpit cu 0.1%. Cele mai importante scaderi de preturi au fost inregistrate in iunie la cartofi (-9.5%), legume si conserve (-5.5%), oua (-3.9%), zahar (-2.7%), citrice si alte fructe meridionale (2.5%).
Cele mai mari scumpiri s-au consemnat la miere de albine (1%), fasole boabe si alte leguminoase (0.6%), fructe proaspete (0.4%) si incaltaminte (0.2%). Banca Nationala a Romaniei (BNR) a revizuit in luna mai prognoza de inflatie pentru acest an, de la 3.5% la 3.3%, sub limita superioara a intervalului de variatie de 2.5% plus minus un punct procentual. Pe de alta parte, multi analisti anticipeaza ratarea tintei de inflatie sau incadrarea la limita, potrivit zf.ro.