SCARTAIE coalitia – Un lider ALDE o spune clar: e NEMULTUMIT de alianta cu PSD

0
67

Liderul ALDE Alba, Ioan Lazăr, a declarat, miercuri, că este nemulţumit de lipsa colaborării la nivel judeţean cu conducerea organizaţiei judeţene a Partidului Social Democrat (PSD).

"E o mare nemulţumire a mea, legată de colaborarea cu PSD Alba. Am fost tot timpul, sunt în continuare nemulţumit de colaborarea cu conducerea PSD. Avem relaţii bune cu foarte mulţi din PSD, dar am avut tot timpul probleme şi avem în continuare cu cei din conducerea social-democraţilor", a spus, într-o conferinţă de presă, liderul ALDE Alba, conform Agerpres.

Ioan Lazăr a adăugat că aceştia ar fi "nesinceri" şi "obişnuiţi să nu respecte niciun fel de promisiune şi înţelegere".

"La noi (în Alba – n.red.) nu există niciun fel de colaborare. (…). Nu am realizat nimic constructiv împreună până acum", a conchis Lazăr.

Nu este pentru prima dată când Ioan Lazăr susţine că la nivel judeţean nu ar exista niciun fel de colaborare între partenerii de guvernare, PSD şi ALDE.