Schimbări climatice – SUA ies oficial din acordul de la Paris

0
110

 

Statele Unite au ieşit – în mod efectiv – miercuri, la trei ani după anunţul lui Donald Trump în acest sens, din Acordul de la Paris de luptă împotiva modificărilor climatice, care vizează între alte obiective oprirea creşterii nivelului temperaturii la 1,5°C faţă de nivelul din era preindustrială, relatează AFP potrivit news.ro.

O eventuală revenire a Washingtonului în cadrul tratatului internaţional este suspendată de rezultatul încă necunoscut al alegerilor prezidenţiale americane.

O victorie a lui Joe Biden ar conduce la o revenire rapidă a primei economii americane în cadrul eforturilor interaţionale împotriva încălzirii globale, aşa cum a promis candidatul democrat.

Joe Biden a prezentat un plan în valoare de 1.700 de miliarde de dolari prin care Statele Unite să atingă – până în 2050 – neutralitatea carbonului.

O realegere a lui Donald Trump ar conduce Statele Unite să facă pecavalerul solitar încă cel puţin patru ani.

De la instalarea sa la Casa Albă, preşedintele republican în exerciţiu a apărat industria energiei fosile, a pus la îndoială ştiinţa pe tema modificărilor climatice şi a destrămat mai multe garanţii ale apărării mediului.

În cazul în care Donald Trump obţine al doilea mandat, lupta împotriva modificărilor climatice în Statele Unite urmează să se poarte la nivelul oraşelor şi întreprinderilor, ale căror iniţiative, chiar şi fără susţinerea Guvernului, ar putea permite Americii să-şi reducă emisiile de carbon cu 37% până în 2030, potrivit unui raport recent al grupului America's Pledge.

În cazul victoriei candidatului democrat, Statelor Unite ar urma să-şi notifice în mod oficial, la ONU, voinţa de a reveni în cadrul Acordului de la Paris.

Aceasta va fi ”partea uşoară”, declară pentru AFP Andrew Light, un consilier în probleme de mediu al fostului preşedinte democrat Barack Obama, care subliniază că prima putere mondială va fi lăsată ”în afara discuţiilor” atunci când Regatul Unit va găzdui, în decembrie, Conferinţa ONU Internaţională de luptă împotriva modificărilor climatice COP26.

Potrvit cercetătorului olandez Niklas Höhne, un membru al grupului Climate Action Tracker, "planul de lupttă împotriva modificiărilor climatice al lui Biden ar putea permite, numai el, o reducere a creşterii temperaturii cu 0,1°C". ”Politica internaţională privind încălzirea globală se joacă la dublu sau nimic”, a apreciat el pe Twitter. ”Fiecare zecime de grad contează”.

Apărători ai mediului consideră că anumite ţări, ca Australia, Arabia Saudită sau Brazilia, au profitat de anunţul retragerii americane din Acordul de la Paris pentru a-şi revizui în scădere ambiţiile.

Chiar dacă Statele Unite ar prinde repede trenul din mers, credibiliatea lor ar putea fi pusă în discuţie, în contextul în care Washingtonul a fost unul dintre arhtecţii Acordului de la Kyoto, pe care nu l-a ratificiat niciodată.

Astfel, Andrew Light consideră că este necesar ca Statee Unite să angajeze o politică în lupta împotriva modificărilor climatice  suficient de ambiţioasă şi durabilă pentru ca nicio viitoare administraţie americană să nu mai dea înapoi.

”Studii arată că problema modificărilor cliamtice depăşeşte, în rândul marelui public, clivajul dintre republicani şi democraţi”, subliniază el.

Câteva indicii arată deja, în Statele Unite, chiar dacă drumul până acolo este lung, o încetinire a combustibililor fosili, în favoarea energiei regenerabile.

În pofida eforturilor lui Donald Trump de a relansa industria, în timpul preşedinţiei sale au fost închise mai multe centrale pe cărbune decât în al doilea mandat al predecesorului său Barack Obama.

Legile pieţei obligă, iar producătorii şi consumatorii de energie regenerabilă au bătut recorduri în această ţară în 2019.

Gazele naturale reprezintă în continuare peste un sfert din produciţa energetică ameriană, în urma impulsului fracturării hidraulice.

Această metodă de extracţie, care are un impact puternic asupra mediului, a devenit una dintre mizele campaniei prezidenţiale în statul-cheie Pennsylvania, în care numeroase locuri de muncă depind de ea

Joe Biden, prins la mijloc între pragmatismul politic şi ambiţii ecologice, a anunţat că vede în gazele naturale un ”pod” către energiia regenerabilă şi s-a angajat să nu interzică total fracturarea hidraulică.