Aceasta este una dintre noile ținte al conducerii Primăriei Bârlad, propusă de primarul Dumitru Boroș, discutată și pusă la punct împreună cu primarii celor două comune, în cadrul unul parteneriat ce va prinde tot mai mult contur și care va viza și alte direcții de creștere a calității vieții cetățenilor celor trei localități.
Au fost depuse cereri de finanțare pentru achiziționarea a 3 autobuze electrice pentru curse Bârlad-Zorleni (și retur) – valoare 1.480.000 euro, precum și pentru achiziționarea a 3 autobuze electrice pentru curse Bârlad-Grivița (și retur) – valoare 1.480.000 euro.
În cazul comunei Zorleni, cursele regulate pe traseul 1 (Gară – IRB) ar urma să fie prelungite până la Simila, iar cursele pentru traseul 2 (IRB – Liceu), până la Grivița.
”Aceste cereri de finanțare sunt depuse pentru o nouă etapă bugetară de dezvoltare a Bârladului. Proiectele depuse în prima etapă, la care eu și echipa mea din Primăria Bârlad am muncit încă din 2016 se află acum în desfășurare. Au primit finanțare, iar implementarea lor, deși acum ne produce deranj și disconfort, ne va oferi roadele pe care le vom culege atât noi, cât și copiii și nepoții noștri. Vorbim de noi rețele de apă, de canalizare, asfaltarea străzilor, pavări de trotuare, parcări, parcuri, grădinițe, creșe, policlinică nouă, spital de copii refăcut, schimbarea aproape totală a rețelei de iluminat, cu becuri economice, transformarea grădinii Publice și multe altele pe care bârlădenii le-au văzut. Acum, privim la orizont către o nouă treaptă. Vrem alte proiecte de dezvoltare. Bârladul are de recuperat decalaje și nu avem timp de odihnă”, a declarat primarul Dumitru Boroș.