Secretele unei afaceri de succes! Orice femeie si-ar dori sa calce in acest atelier. Creatiile acestui tanar din Iasi iti taie respiratia

0
76

Un tanar din Iasi a dat lovitura intr-un domeniu in care se cauta in permanenta angajati • Dupa ce a aplicat pentru un program destinat IMM-urilor, a obtinut banii necesari pentru dezvoltarea afacerii • In Iasi sunt peste 800 de ieseni care vor primi banii de la stat in cadrul acestui program pentru IMM-uri

Florin Murariu, un tanar antreprenor din Iasi, a transformat pasiunea din adolescenta intr-o afacere de succes. In urma cu doi ani si-a deschis un atelier pentru haine la comanda pentru femei. Dupa mai multe greutati pe care le-a intampinat pentru a-si vedea visul implinit, acesta spune ca are clienti multumiti, dar ca mai sunt multe de facut in acest business. Povestea sa incepe in adolescenta.   

"Pe la 14 ani aduceam articole sportive din America, imbracaminte si incaltaminte, si le vindeam. Era o placere pentru mine sa vorbesc cu clientii. Apoi am devenit inginer. Dupa aceea, am inceput sa vand piese auto si acum cativa ani m-am apucat de traininguri pentru diverse firme. Totusi, simteam ca lipseste ceva. Asa am decis sa fac pentru barbati costume la comanda. Am mers la mai multe fabrici din tara, am discutat cu patronii de acolo. Unii mi-au spus ca putem colabora, altii nu au fost incantati. Facusem, in cele din urma, un contract verbal cu reprezentantul unei fabrici si urma sa stabilim detaliile privind colaborarea noastra. Am vandut masina, cu banii primiti am inchiriat spatiul de aici, iar cand am sunat la firma respectiva, nu mi-a mai raspuns nimeni", a spus tanarul antreprenor.

Daca la inceput mica afacere era destinata doar barbatilor, tanarul in varsta de 27 de ani a schimbat total afacerea. "Am vazut ca nu merge afacerea cu costume de barbati, am schimbat totul. Am facut o noua firma, cu o noua identitate si un nou concept. Am venit cu mama, care are o experienta vasta in croitorie si avea cliente fidele, si ne-am apucat de facut haine pentru femei. Stiam la ce sa ma astept cand am deschis afacerea. Sunt cheltuieli imprevizibile si nu ai cum sa faci profit in primele luni. Ca sa mentin afacerea, ma intretineam din traininguri. Sunt tipul care face strategii si apoi da drumul la motoare", mai spune Florin Murariu.

Bani de la stat pentru afacere

In luna ianuarie, in anul 2016, a aflat despre programul START-UP Nation, destinat IMM-urilor, la inceput de drum. Dupa ce s-a documentat cu privire la acest program, a depus proiectul in anul 2017. Acum asteapta banii promisi de la stat care il vor ajuta sa isi dezvolte afacerea.

"In cateva zile o sa se faca decontarile. O sa vina cei de la banca, o sa faca poze si apoi o sa primim banii. Decontarile sunt pentru o masina de cusut, de surfilat, de brodat, pentru cusatura ascunsa, butoniera. Suma totala e de 44.000 de euro, iar aici sunt incluse si cheltuielile pentru chirie, afacere si personalul angajat", mai spune tanarul antreprenor.

In prezent, la Atelier Maniere sunt doi angajati, insa firma are si câtiva colaboratori. Toate materialele sunt aduse de la distribuitori locali, iar tanarul spune ca nu duce lipsa de clienti. "Avem cliente care lucreaza tot in domeniul afacerilor si intra in contact cu multi clienti. Vor tinute office sau rochii de seara, unice", mai spune Florin Murariu.

Sute de proiecte la Iasi

La nivelul judetului Iasi, au fost depuse 800 planuri de afaceri din care 700 au fost eligibile si vor fi finantate. Spre comparatie, la nivelul judetului Cluj au fost depuse 2.289 proiecte, din care 1.250 vor primi finantarea de circa 44.000 euro. La nivelul intregii tari, proiectele care au atins 100 puncte sunt in cazul a 3.983 planuri de afaceri, cele cu 95 puncte in cazul a 4.566 planuri de afaceri, iar cu 90 puncte au fost depuse 4.684 planuri de afaceri. Ca numar de proiecte depuse, Iasul se afla pe locul 5, dupa zona Bucuresti – 2.926. In Cluj sunt 2.289 de proiecte, Timis – 885 si Ilfov – 830.

Programul START-UP Nation are un buget de 1,7 miliarde de lei în acest an, iar suma maxima pe care o poate primi o firma este de 200.000 de lei. In Moldova, cele mai multe planuri de afaceri au fost pe productie si domeniul IT, din care amintim aici: productie de software, ateliere de croitorie si confectii, ateliere de prelucrarea materialului lemnos, ateliere de fabricarea pâinii, ateliere de patiserie si cofetarie, dar se regasesc si multe idei pe industrii creative.