Medicii ieseni se vad nevoiti sa traga un semnal de alarma • Foarte multi pacienti sunt pusi in aceasta situatie • Tot mai multe persoane cad in plasa si ajung sa plateasca sume de bani impresionante • Detaliile sunt incendiare • Sumele pe care le cer aceste fundatii sunt colosale • Medicii nu inteleg cum se poate ajunge intr-o asemenea situatie • Aceste cazuri se inmultesc, iar medicii nu stiu cum sa reactioneze in astfel de situatii • Ce sfaturi transmit cadrele medicale si cum ar trebui sa procedeze pacientii
Spitalele din Iasi se confrunta cu o situatie cel putin ciudata in aceasta perioada. Tot mai multi pacienti ajung la spitale, fiind informati de catre anumite fundatii despre faptul ca trebuie sa plateasca sume colosale de bani pentru a beneficia de diverse operatii. Astfel de cazuri concrete au fost intalnite la Spitalul "Sf. Maria" din Iasi, unde tot mai multi parinti vin pregatiti sa plateasca aproximativ 6.000 de euro pentru operatiile copiilor.
Se pare ca acestia primesc informatii false din partea unor fundatii existente in judet, care nu fac altceva decat sa profite de naivitatea oamenilor si sa stranga bani, folosindu-se de numele copiilor care au nevoie de interventii medicale complicate. Astfel, parintii sunt nevoiti, fara folos, sa scoata sume uriase de bani din buzunare.
Se fac precizari clare. Toate operatiile sunt gratuite
Medicii Spitalului "Sf. Maria" fac precizari clare asupra acestei situatii si ii informeaza pe ieseni asupra faptului ca, la acest spital, toate operatiile sunt gratuite.
"Tinem sa-i informam pe ieseni ca in Spitalul «Sf. Maria» toate malformatiile se opereaza absolut gratuit. Nu este nevoie de interventia fundatiilor sau de interventia sponsorilor care sa faciliteze operatiile anumitor copii. Noi nu suntem Gica Contra, daca o fundatie doreste sa ajute spitalul nostru. Nu vreau sa inteleaga lumea gresit, noi nu refuzam sa primim ajutor, dar nu vreau ca oamenii sa stie ca nu se opereaza copii, decat daca se dau bani. Dorinta mea ar fi ca parintii care au copii cu malformatii sa nu fie ajutati sau sfatuiti de vreo fundatie. Ei trebuie sa fie directionati catre noi, doar prin medicul pediatru care se ingrijeste de copil sau de alti parinti care au o problema asemanatoare sau de medicii de familie. Acestia sunt cei care indruma copiii catre spitalul nostru", spune dr. Susanu Sidonia.
Aceste cazuri sunt tot mai frecvente
Doar in ultimele zile, la Spitalul "Sf. Maria" au sosit tot mai multe astfel de cazuri. Parintii ajung la spital si le spun medicilor ca reprezentantii fundatiilor vor sosi in curand pentru a achita suma necesara operatiei. Medicii incearca sa-i informeze pe ieseni in privinta acestei situatii si incearca sa previna achitarea unor sume uriase fara folos, intrucat operatiile se fac gratuit.
"Accesul la operatie se face pe baza programarii, acestea fiind totodata publice. In niciun caz, operatia nu este conditionata financiar. In ultimele trei zile, in fiecare zi au venit persoane care aveau informatii din alta parte, despre faptul ca operatiile de la Spitalul «Sf. Maria» costa 6.000 de euro. Acest lucru este total eronat. Chiar o mamica mi-a spus: «Cei de la fundatie vor veni mai tarziu sa va aduca banii». Am intrebat-o despre ce bani este vorba. Mi-a spus ca pentru a plati operatia. Am intrebat-o cine i-a spus ca trebuie platita operatia si mi-a spus ca asa i s-a spus de la fundatie. I-am zis clar si categoric ca este o informatie gresita. Problema este ca m-a sunat cineva de la o fundatie, doar sa ma intrebe la ce etaj trebuie sa vina pacientul. Presupun ca fundatia strange bani de la oameni, asa, in numele copiilor cu malformatii. E normal si ii inteleg pe parintii care vor sa-si opereze copiii in strainatate, sunt operatii care nu se fac la noi. Ii inteleg ca pot sa-i ajute pe parintii care vor sa plece afara la operatie, dar nu au dreptul sa vina si sa spuna ca intr-un spital ca al nostru, operatiile se fac pe bani. Noi nu pretindem si nu acceptam cadouri", mai precizeaza dr. Susanu Sidonia.