Semnal persistent din spațiul cosmic: ‘Cercetătorii ar trebui să informeze publicul și secretarul general al ONU’ – Academia Internațională de Astronautică

0
67

Momentul a fost imaginat de nenumărate ori. În timp ce caută prin spațiul cosmic cu telescoapele lor performante, astronomii observă ceva ce le taie răsuflarea. Printre razele de la zeci de galaxii îndepărtate, un semnal slab dar persistent le atrage atenția. Acesta este un mesaj de la o civilizație avansată.

Ar fi un eveniment cu totul transformator pentru omenire, iar cel puțin una dintre națiunile lumii ar fi (sau cel puțin ar trebui) să fie pregătită. „Am fi ca niște găini fără cap”, crede dr. John Elliott, lingvist computațional la Universitatea St Andrews, Scoția. „Nu ne putem permite să nu fim pregătiți, fără cârmă din punct de vedere științific, social și politic, în cazul unui eveniment care ar putea avea loc în orice moment”, a adăugat Elliott.

Această analiză sinceră cu privire la incapacitatea lumii de a gestiona momentul în care viața din alt colț al Universului ne va contacta stă la baza creării centrului SETI (Search for Extraterrestrial Intelligence) de la St. Andrews, potrivit The Guardian.

Cercetătorii ar trebui să informeze publicul și secretarul general al Națiunilor Unite

Cercetătorii de la SETI au deja câteva recomandări de urmat în cazul în care detectează o „tehnosemnătură”, adică un mesaj interstelar de la o civilizație avansată. O declarație a Academiei Internaționale de Astronautică îndeamnă pe cei care detectează semnale misterioase să excludă mai întâi sursele non-extraterestre, cum ar fi un cuptor cu microunde din apropiere (da, chiar s-a întâmplat!). Dacă există consens cu privire la veridicitatea semnalului, atunci cercetătorii ar trebui să informeze publicul și secretarul general al Națiunilor Unite.

Totuși, nu avem prea multe instrucțiuni pentru ce ar trebui să urmeze. Cum ar trebui studiat mesajul? Ar trebui ca publicul general să aibă acces la mesajul complet înainte ca acesta să fie descifrat? Ar permite guvernele lumii așa ceva? Ar trebui omenirea să răspundă? Dacă da, cine decide ce răspuns trimitem înapoi?

COntinuarea pe stiripesurse.ro