Separatiștii transnistreni acuză Ucraina de atacuri teroriste – Ar fi fost doborâtă o dronă cu explozibili

0
77

Vitali Ignatiev, care deţine funcţia de ministru de externe în guvernul autoproclamat al Transnistriei, a declarat miercuri într-un interviu acordat prin videoconferinţă agenţiei Reuters că "situaţia este alarmantă, deoarece Transnistria a suferit atacuri teroriste", notează Agerpres.

Ignatiev a reluat acuzaţiile separatiştilor transnistreni, care acuză Ucraina că se află în spatele unor incidente semnalat începând de săptămâna trecută. El a afirmat că marţi a fost doborâtă încă o dronă încărcată cu explozibili, intrată în Transnistria de pe teritoriul ucrainean.

"Sincer, nu văd niciun motiv din care partea ucraineană să utilizeze astfel de metode împotriva Transnistriei. Transnistria nu ameninţă Ucraina. Am spus de mai multe ori că suntem un stat absolut paşnic", a susţinut reprezentantul administraţiei secesioniste de la Tiraspol.

El a criticat Uniunea Europeană pentru ajutorul militar promis Republicii Moldova.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a făcut miercuri o vizită la Chişinău, unde a declarat că UE Uniunea Europeană are "datoria" să susţină Republica Moldova şi a afirmat că Bruxellesul ia în considerare un sprijin militar suplimentar pentru autorităţile moldovene.

Continuarea pe stiripesurse.ro