Un oficial american a declarat luni că informațiile sugerează că îmbolnăvirea miliardarului rus Roman Abramovici și a negociatorilor de pace ucraineni s-a datorat unor factori de mediu, nu otrăvirii.
Citând persoane care cunosc problema, Wall Street Journal și publicația de investigații Bellingcat au raportat că Abramovici și negociatorii au suferit simptome de otrăvire la începutul acestei luni, după o întâlnire la Kiev.
Oficialul american a declarat pentru Reuters: „Serviciile de informații sugerează că acest lucru a fost cauzat de mediu, nu de otrăvire”. Oficialul, care a vorbit sub condiția anonimatului, a refuzat să detalieze.
CONTEXT
Un purtător de cuvânt al lui Roman Abramovici a confirmat că oligarhul rus a fost suspectat că a fost otrăvit la începutul acestei luni, după ce a participat la o întâlnire cu negociatorii ucraineni.
Sursa citată nu a confirmat cine altcineva a fost vizat sau care a fost sursa atacului, notează BBC.
Anterior, un articol publicat de The Wall Street Journal a susținut că trei persoane care au participat la negocierile de la Kiev au suferit de ochi roșii, lăcrimare constantă și dureroasă și exfolierea feței și a mâinilor. Un jurnalist The Guardian a susținut ulterior că are informații potrivit cărora Abramovici și-ar fi pierdut vederea pentru câteva ore și a fost tratat în Turcia.