Sfatul medicului: Cum sa stii daca ai doar o simpla viroza sau trebuie sa te testezi pentru COVID-19

0
82

Pentru că simptomele COVID-19 nu sunt specifice, mulţi dintre pozitivi le-au pus, cel puţin într-o primă fază, pe seama altor afecţiuni. Când să te gândeşti să faci un test pentru noul coronavirus, am încercat să aflăm de la medici.

Centrele de testare sunt asaltate în aceste zile de persoanele care fie au nevoie de rezultatul negativ pentru a fi acceptaţi la destinaţiile de vacanţă, fie chiar suspectează o infecţie cu SARS CoV-2. Pe alocuri se semnalează chiar o isterie privind solicitările de testare, în special în zonele în care numărul de cazuri a crescut într-o perioadă scurtă de timp.

Nici taberele pro şi contra nu mai par atât de evidente, pe măsură ce oamenii găsesc în cercul de prieteni răspunsul afirmativ la întrebarea „Ştii tu un pozitiv?“. Doi medici de familie explică care sunt principalele simptome de COVID-19 şi când ar fi cazul să ne îngrijorăm.

„În ultima vreme foarte puţini au mai făcut febră“

Rinitele alergice , diagnosticate, cunoscute, tratate, ţinute sub control, cel mai probabil nu vor pune pe gânduri o persoană infectată cu noul coronavirus, dacă aceasta se confruntă de multă vreme cu acest tablou. Nasul congestionat, strănutul au fost însă menţionate de pacienţii cu COVID-19 ca fiind printre simptomele cu care s-au confruntat. Alţii au precizat durerea în gât, răguşeala, care, la fel, pot fi uşor puse pe seama consumului de alimente şi lichide reci pe timpul verii.

„Beau apa doar de la frigider, am cam exagerat, mă doare în gât!“, au mărturisit pacienţii diagnosticaţi pozitiv că au gândit în primă fază. Alţii nu s-au îngrijorat când, după o zi petrecută la piscină, s-au trezit cu dureri de cap şi frisoane, simptome asociate mai degrabă cu o insolaţie.

CONTINUAREA PE EXQUILS.RO