Specialistii trag un semnal de alarma! Aceasta substanta pe care o folosim zilnic creste rezistenta la antibiotice

0
81

Rezistenta la antibiotice este un fenomen care a luat amploare si care este puternic influentat atat de factorii de mediu, cat si de obiceiurile oamenilor. Aceasta problema poate atrage dupa sine o multime de afectiuni grave pentru ca bacteriile existente la nivelul organismului nu mai pot fi eliminate cu ajutorul medicamentelor.

Din punct de vedere al pericolului, specialistii au asemanat rezistenta la antibiotice cu terorismul, avand in vedere efectele devastatoare pe care acest fenomen le poate avea la nivelul organismului. In momentul in care apare rezistenta la antibiotice, aceste medicamente puternice nu mai pot lupta impotriva bacteriilor si astfel apar bolile infectioase grave, o cauza a decesului la nivel mondial.

Substanta care poate creste rezistenta la antibiotice

Rezistenta la antibiotice poate fi influentata si de obiceiul oamenilor de a lua antibiotice, chiar daca acestea nu le-au fost prescrise de medic. Atunci cand sunt administrate in absenta unei afectiuni grave, antibioticele nu fac altceva decat sa ajute bacteriile sa devina imune la tratament.

Pe langa acest obicei al oamenilor, specialistii au descoperit ca exista o substanta care poate creste rezistenta la antibiotice si care exista in produsele de ingrijire folosite zilnic de o multime de persoane. Un studiu australian a aratat ca substanta care poate creste rezistenta la antibiotice este triclosanul, potrivit dailymail.co.uk.

Testele au aratat ca triclosanul exista in anumite sapunuri sau paste de dinti si tinand cont de faptul ca aceste produse sunt folosite zilnic, pericolul de a dezvolta o rezistenta la antibiotice este mult mai ridicat.

Pentru a demonstra acest lucru, cercetatorii de la Universitatea din Queensland au expus bacteria E.coli la triclosan timp de 30 zile, in laborator. Dupa acest interval de timp, oamenii de stiinta au descoperit ca triclosanul a determinat mutatia genelor bacteriei E.coli si ca aceasta a fost mult mai rezistenta in momentul administrarii antibioticelor.

“Aceasta descoperire ofera dovezi puternice ca triclosanul gasit in produsele de ingrijire personala pe care le folosim zi de zi este vinovat de accelerarea raspandirii rezistentei la antibiotice.”, este de parere Jianhua Guo, autorul principal al studiului, potrivit dailymail.co.uk.

In cercetarile anterioare, oamenii de stiinta au asociat triclosanul cu reducerea functiei musculare, dar si cu scaderea productiei hormonilor tiroidieni.

Specialistii atrag atentia in permanenta ca rezistenta la antibiotice este o problema tot mai grava si care este intr-o continua dezvoltare. Antibioticele existente se dovedesc ineficiente in fata bacteriilor si in lipsa tratamentului, afectiunile grave pot duce la deces.