Stelian Tănase, ipoteză neaștepată: negociere secretă între Viorica Dăncilă și Carmen Dan. Ultima mișcare a premierului

0
71

Analistul politic Stelian Tănase susține că premierul Viorica Dăncilă a demis-o pe Carmen Dan pentru ceea ce s-a întâmplat în 10 august 2018, dar totul a fost negociat. Dăncilă i-a promis că în cazul în care pleacă fără prea mult scandal nu va fi dată pe mâna justiției. Stelian Tănase arată că aceasta este doar prima repriză din meciul jucat de Dăncilă, pentru că acum urmează partida cea mare împotriva Gabrielei Firea, pentru a deveni candidat la prezidențiale.

”VV Dăncilă a poftit-o la cabinetul ei de dimineață pe Carmen Dan și i-a spus că o va demite în cursul zilei, dar ca ar fi mai bine sa demisioneze de bună voie. După o repriză de tăceri și lacrimi, Carmen Dan nu se astepta la așa ceva, a început negustoria, ca la piață. Problema în chestie a fost soarta celei care a condus represaliile din 10 august 2018 la ordinele preaiubitului Liviu Dragnea, fac-totum in acea vreme la PSD. Pină la urmă cele „două mari doamne ale politicii românești” s-au înțeles. Dosarele ramin secretizate, iar fosta ministreasă nu va fi deferită justiției. A fost prima repriza jucată ca la sah de VV Dăncilă ieri.

A doua mutare, pion d2-d4, a fost decapitarea lui Teodor Meleșcanu. Si unul și altul pietre de moară de gîtul guvernului. Și unul si altul dintre cei rămași fără fotoliu a spus că nu are ce să-și reproșeze si ca pleacă din minister cu fruntea sus. Normal, obrazul e gros. Revanșa acestui simultan de șah a venit la CEx. Gabriela Firea, primarul păgubos al Bucureștiului, a venit după multa vreme la ședință și s-a repezit in ciuful tapat al șefei de partid&guvern. Tema atacului – și ea vrea la Cotroceni. Firea a părut enervată de faptul ca VVDăncilă s-a răzgîndit. A zis îintii, și de repetate ori, că nu vrea să intre în cursa prezidențială. In ultimul week-end a dat-o la întors. A zis că dacă partidul i-o cere, se va supune si va candida pentru președinție. Aha! Cum Firea se visează de mult la Cotroceni, ca prima doamnă a țării, scandalul era inevitabil. Și abia e la început. Acum avem la PSD doi candidați determinați – VV Dăncila și Gabriela Firea. Vor sări fulgii…

Ce șanse au cele două? Firea stă mai bine in sondaje. Imagine VV Dăncilă e modestă spre inexistentă, ca și intenția de vot pentru ea. Dar VV Dăncilă are bugetul țării pe mînă, e premier, deci toată administrația îi ciuguleste din palmă. Mașinăria de vot a PSD ar lucra mai harnică pentru ea decît pentru Firea. Firea e mai bună in dezbateri TV, știe să-și facă imagine. La Primărie nu a făcut nimic, dar imagine și-a făcut cu prisosință. Are clanță, e tare în polemici și scandaluri. Are vorbele cu ea mereu, nu rămîne fireadatoare dacă te iei de ea. Care din cele două ar intră in turul doi!? La asta trebuie să răspundă congresul din 3 august alegind numai una să candideze. Ținta PSD, este turul doi. Nu se pune problema ca PSD să cîștige alegerile prezidențiale. Bătălia finala se va da intre Klaus Iohannis &PNL pe de o parte si Dan Barna&USR pe de alta. Stînga va lipsi pentru prima data de la acest turnir.

Ieri am mai aflat ca PSD vrea neapărat un candidat membru PSD, deci Tăriceanu este out. Am mai aflat de asemenea că VV Dăncilă își va da demisia dacă PSD nu trece in turul doi. Lucrurile sunt ceva mai clare acum. Se apropie toamna, cînd totul va trebui tranșat într-un fel sau altul.”, scrie Stelian Tănase, pe blog.