Tânăr perseverent în „obţinerea” unor dosare penale

0
96

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Tomeşti efectuează cercetări cu privire la un tânăr, cetăţean român, care a fost depistat conducând un autoturism, deşi nu obţinuse niciodată dreptul de a conduce vehicule. Bărbatul nu este la prima abatere, a mai fost depistat de două ori conducând deşi nu avea permis de conducere.

În ziua de 23 mai a.c., în jurul orei 21.50, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Tomeşti – I.T.P.F. Iaşi a oprit pentru control, pe raza localităţii de frontieră Chipereşti, un autoturism înmatriculat în România, condus de un cetăţean român, în vârstă de 21 de ani.

Deoarece, la controlul de frontieră, bărbatul nu a putut prezenta permisul de conducere, colegii noştri au efectuat verificări specifice în urma cărora au stabilit că aceasta nu a obţinut niciodată dreptul de a conduce pentru nici o categorie. Totodată, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că tânărul a mai fost depistat conducând fără permis, în luna martie a acestui an, iar anul trecut când a prezentat la control un permis de conducere fals, pentru a nu fi luate măsurile legale asupra sa, bărbatul a încercat să ofere mită.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.