În Venezuela, președintele a cerut creşterea salariului minim cu 300%. De asemenea susține că producția de petrol va crește la 5 milioane de barili pe an, până în 2025.
Creşterea salarială va avea loc începând cu săptămâna viitoare. În anul 2018, preşedintele Nicolas Maduro a crescut în şase rânduri salariul minim, însă manevra nu a avut efectul scontat, creşterea salarială nereuşind să atenueze efectul inflaţiei, scrie mediafax.ro.
Chiar şi cu această creştere, cu 18.000 de bolivari, salariul minim în Venezuela, se poate cumpăra nu mai mult de 1 kilogram de şuncă, ţara confruntându-se cu o inflaţie anuală de 240.000%.
În timpul discursului său de luni, Maduro a spus că investiţiile din partea ţărilor precum China, Rusia, Turcia sau Quatar ar putea ajuta la refacerea industriilor locale: „Nu sunt un capitalist, dar nici un om obtuz. Dacă cineva se oferă să aducă capital privat sau oferă sfaturi pentru punerea pe picioare a unor companii, ar trebui să nu accept?”.
De la preluarea conducerii ţării în 2013 după moartea conducătorului longeviv Hugo Chavez, Maduro a eşuat în mod repetat reconstrucţia economiei Venezuelei.
Salariile mărite sunt în aceeaşi măsură veşti proaste în care sunt veşti bune. Asta înseamnă că banii vor fi tipăriţi mai repede, dar banca centrală şi mediul de business vor reacţiona.
Aşadar, la o săptămână după a 6-a mărire a salariului minim în Venezuela în 2018, nu a fost nicio surpriză că preţul unei cafele s-a dublat.
Potrivit Bloomberg, inflaţia anuală din Venezuela a atins la începutul lunii decembrie 2018 rata de 285.614%
Preşedintele Nicolas Maduro a anunţat în august 2018 introducerea unei monede naţionale virtuale – Petro. Venezuela a suferit din cauza fenomenului de hiperinflaţie încă de când Maduro a preluat preşedinţia ţării în 2013 – an în care preţurile petrolului au scăzut drastic şi o serie de dezechilibre macroecnomice a dus la criza economică din ţara sud-americană.
La începutul lunii august 2018, Maduro a anunţat o devalorizare de 95% a monedei naţionale şi o creştere a salariului minim cu peste 3.000%, decizii care au reprezentat o acceptare tacită a ratei de schimb de pe piaţa neagră.
Rusia a trimis în octombrie 2018 în Venezuela o delegaţie care să consilieze guvernanţi de rang înalt în legătură cu un plan de a opri colapsul brutal prin care trece economia unui aliat important al Kremlinului.
Rusia, care a menţinut legături strânse cu guvernul de stânga al preşedintelui Nicolas Maduro şi l-a ajutat cu un plan de reeşalonare a unor datorii de 3,15 miliarde de dolari, oferă în prezent asistenţă tehnică. De asemenea, în capitala ţării se afla o delegaţie chineză pentru discuţii legate de criza economică, a spus un oficial rus.