Teatrul Naţional din Timişoara lansează cea de-a XXVI-a ediţie a Festivalului European al Spectacolului Timişoara – Festival al Dramaturgiei Româneşti (FEST – FDR), programat între 28.08 – 5.09.2021.
Administraţia locală îşi asumă şi anul acesta susţinerea acestui eveniment de anvergură naţională şi internaţională. Astfel, Teatrul Naţional organizează FEST-FDR 2021 cu sprijinul major al Primăriei Municipiului Timişoara, prin Casa de Cultură a Municipiului; de asemenea, o fracţiune a FEST-FDR 2021 reprezintă o acţiune co-finanţată de Consiliul Judeţean Timiş.
Fabuloasă, minunată sărbătoare a teatrului, FDR este, de peste patruzeci de ani, cel mai important festival dedicat spectacolului pe text de teatru românesc şi dramaturgiei româneşti contemporane. Anul acesta se împlinesc 10 ani de când Teatrul Naţional a reconfigurat festivalul, ca voce a identităţii dramaturgiei româneşti în dimensiunea sa europeană. În această structură, FEST-FDR a adus în prim-plan o cercetare aplicată a dramaturgiei naţionale, în relevanţa sa culturală şi socială (prin modulul FDR), dar şi o platformă care pune arta românească de teatru în dialog cu noile forme de artă teatrală dezvoltate pe plan internaţional (prin modulul FEST).
FEST-FDR 2021 coagulează experienţa perioadei ultimului an într-un singur cuvânt: SEMINŢE. În contextul pandemic, social şi moral al zilei de astăzi, este esenţial să creştem şi să protejăm dimensiunea culturală şi spirituală a prezentului care conţine seminţele viitorului în fiecare dintre acţiunile noastre.
FEST-FDR îşi invită, prin urmare, publicul să participe alături de Teatrul Naţional la investiţia în dezvoltarea unei dramaturgii româneşti contemporane consistente, ca identitate distinctă şi armonică în spaţiul cultural european. Aceasta este oferta şi va reprezenta parte din patrimoniul pe care Teatrul Naţional îl edifică pentru societate, acestea sunt seminţele pe care le sădeşte în 2021, în perspectiva profilului social pe care îl propune proiectul de ţară Timişoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023.
Deşi comunitatea continuă să trăiască într-o realitate dificilă, într-o stare de nesiguranţă prelungită peste orice aşteptări, Teatrul Naţional din Timişoara şi FEST-FDR sunt un spaţiu deschis, un spaţiu al întâlnirii Oamenilor cu bucuria, cu speranţa, cu frumuseţea, cu spiritul în formele sale cele mai înalte.
Cele nouă zile de spectacol vor reprezenta, astfel, tot atâtea ocazii de a celebra dialogul prin spectacolul de teatru şi vor aduce împreună oameni, idei şi concepte prin evenimentele conexe ale Festivalului.
În continuare vă prezentăm programul de spectacole al FEST-FDR2021:
Sâmbătă, 28 august
ora 18:00, Sala Mare DESCHIDEREA FEST-FDR
Chiritza în concert, după V. Alecsandri şi M. Millo. Spectacol concert de Ada Milea. (Teatrul Naţional Cluj-Napoca) / FDR
ora 20:00, Sala 2 Toată liniştea din lume de Mihaela Michailov, regia artistică Radu Apostol (Asociaţia ADO & Centrul de Teatru Educaţional Replika) / FDR
Duminică, 29 august
ora 19:00, Sala Mare MaMe, creaţie colectivă, regia artistică Cristian Ban (Teatrul "Fanni Tardini", Galaţi) / FDR
ora 21:00, Sala 2 Pattern ,un spectacol de Daniel Chirilă (Teatrul Tineretului, Piatra Neamţ) / FDR
Luni, 30 august
ora 18:00, Studio UŢU Ură şi pisoi de Andrei Ursu, regia artistică Victor Dragoş (Teatrul Basca, Timişoara) / FDR
ora 19:00, Sala Mare Zorba Grecul de Nikos Kazantzakis, piesă originală de Hristo Boicev, regia artistică Mihaela Lichiardopol (Teatrul Naţional Timişoara) / FEST
ora 21:00, Sala 2 Lecţia de Eugene Ionesco, regia artistică Felix Alexa (Teatrul "Nottara", Bucureşti) / FEST
Marţi, 31 august
ora 18:00, Studio UŢU Debut: O noapte furtunoasă după I.L. Caragiale (Facultatea de Muzică şi Teatru, Universitatea de Vest Timişoara , în parteneriat cu Teatrul Naţional Timişoara) / FDR
ora 19:00, Sala 2 Julieta fără Romeo de Bogdan Theodor Olteanu şi Alex Mircioi, regia artistică Bogdan Theodor Olteanu (Teatrul Odeon Bucureşti) / FDR
Miercuri, 1 septembrie
ora 19:00, Sala Mare Astăzi mai bine nu m-aş fi întâlnit cu mine însămi, după Herta MĹąller, un spectacol de Simona Măicănescu (Fundaţia Doina Levintza) / FEST
ora 21:00, Sala 2 Povestea acelor oameni care într-o seara s-au adunat în jurul unei mese, textul şi regia artistică Radu Iacoban (Teatrul Naţional Timişoara) / FDR
Joi, 2 septembrie
ora 19:00, Sala Mare Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois de Cosmin Stănilă, regia artistică Andrei Măjeri (Reactor de Creaţie şi Experiment, Cluj-Napoca) / FDR
ora 21:00, Sala 2 Povestea personajelor mele pierdute, textul şi regia artistică Iris Spiridon (Teatrul Dramaturgilor Români, Bucureşti) / FDR
Vineri, 3 septembrie
ora 19:00, Sala Mare Despre iubire sau aşa ceva de Cosmin Pană, regia artistică Vlad Trifaş (Teatrul "George Ciprian", Buzău) / FDR
ora 21:00, Sala 2 Trilogia minelor. Episodul 1. Flori de Csaba Szekely, regia artistică Horia Suru (Teatrul Dramaturgilor Români, Bucureşti) / FDR
Sâmbătă, 4 septembrie
ora 19:00, Sala Mare ROSTO, după I.L. Caragiale, regia artistică Alexandru Dabija (Teatrul ACT, Bucureşti) / FDR
ora 21:00, Sala 2 Trilogia minelor. Episodul 2. Beznă de Csaba Szekely, regia artistică Horia Suru (Teatrul Dramaturgilor Români, Bucureşti) / FDR
Duminică, 5 septembrie
ora 19:00, Sala Mare 2+2=5, adaptare de Radu Iacoban după "Crimă şi pedeapsă" de F.M Dostoievski, regia artistică Radu Iacoban (Teatrul Mic, Bucureşti) / FEST
ora 21:00, Sala 2 ÎNCHIDEREA FEST-FDR
Trilogia minelor. Episodul 3. Apă de Csaba Szekely, regia artistică Horia Suru (Teatrul Dramaturgilor Români, Bucureşti) / FDR
Biletele s-au pus în vânzare on-line, pe www.tntimisoara.com şi pe Eventim, precum şi la Agenţia de bilete "Mărăşeşti", la str. Mărăşeşti nr. 2, orar marţi – duminică, între orele 11-19. Numărul de locuri în sălile de spectacol este limitat în funcţie de normele de distanţare în vigoare