Ștefan cel Mare va fi comemorat la Ansamblul monumental ”Podul Înalt”

0
73

Vineri, 2 iulie, de la ora 10.00, la Ansamblul monumental ”Podul Înalt”, din localitatea Băcăoani, comuna Muntenii de Jos, va fi comemorat Ștefan cel Mare, de la a cărei trecere în eternitate au trecut 517 ani.

Evenimentul, organizat de Consiliul Județean (CJ) Vaslui și Muzeul Județean ”Ștefan cel Mare” Vaslui, în parteneriat cu Centrul Creației Populare Vaslui și Primăria comunei Muntenii de Jos, cuprinde o slujbă religioasă, oficiată de un sobor de preoți, în frunte cu părintele protopop de Vaslui, Adrian Chirvasă, scurte evocări despre personalitatea marelui domnitor și depuneri de coroane și jerbe de flori.

”Ştefan cel Mare a fost o personalitate covârşitoare a epocii, un om, de fapt, care a făcut epocă, pentru că în istorie, sub acoperământul acestei noţiuni este descrisă activitatea lui Ştefan cel Mare. Atât la Vaslui, cât şi la Iaşi, la Suceava sau la Orhei, românii se reunesc sub egida acestei personalităţi şi noi, ca urmaşi mai mult sau mai puţin demni, trebuie să facem tot ce putem pentru a întreţine în permanenţă viu focul acesta. Sunt mulţi ani de când Ştefan cel Mare a trecut în eternitate, însă oricât de mulţi ar trece, sper ca atât noi, cât şi generaţiile viitoare să aibă responsabilitatea şi iniţiativa de a fi prezenţi în locurile acestea întotdeauna, pentru a omagia opera nemaipomenit de importantă pentru români a celui care a fost Ştefan cel Mare”, a declarat Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui.

Personalitate emblematică a istoriei țării noastre, având un rol important și în istoria europeană, binecredinciosul voievod a devenit un simbol al apărării ortodoxiei în luptele cu turcii și tătarii.

Voievodul Ștefan cel Mare a fost canonizat în anul 1992 de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu data de prăznuire 2 iulie, ziua trecerii sale la cele veșnice. Binecredinciosul domn al Moldovei este îngropat la Mănăstirea Putna, renumita sa ctitorie.