TERIFIANT: Si-a injunghiat fosta iubita si pe fratele acesteia, in direct, pe Facebook

0
93

Un barbat din judetul Arad a injunghiat doua persoane, in noaptea de joi spre vineri, una dintre victime fiind fosta sa iubita, care participa in acel moment la o petrecere in casa parintilor, iar agresorul a incercat sa-si ia viata cu acelasi cutit cand a fost gasit de politisti. Atacul a avut loc intr-o casa din localitatea aradeana Nadab, unde locuiesc parintii fostei iubite a agresorului.

Surse din randul anchetatorilor au declarat ca agresorul are 32 de ani si locuieste in localitatea Olari, iar in cursul noptii a vazut pe Facebook fotografii cu fosta iubita care participa la o petrecere in satul Nadab. Barbatul a mers la petrecere si a injunghiat-o pe femeie, dar si pe fratele acesteia, apoi a fugit. Ulterior, in cursul noptii, politistii l-au gasit pe barbat pe o strada din satul Olari, in apropiere de casa sa, iar cand a fost somat sa se predea, barbatul s-a intepat cu cutitul in abdomen si in gat.

Agresorul a fost transportat la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Arad, unde a fost internat in stare grava, la Sectia Anestezie si Terapie Intensiva. La acelasi spital se afla si victimele atacului, internate la Chirurgie, unde au fost supuse unor interventii chirurgicale, iar medicii afirma ca sunt in stare stabila. Cazul a fost preluat de catre procurori ai Parchetului de pe langa Tribunalul Arad, care fac cercetari in rem cu privire la fapta de tentativa de omor, avandu-se in vedere ca starea in care se afla suspectul nu permite deocamdata audierea acestuia.