Tineri retinuti de politistii Sectiei 3 Politie Rurala Barlad

0
97

Poliţiştii Secției 3 Poliției Rurală Bârlad, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au reținut patru tineri, cu vârste cuprinse între 19 și 21 de ani, din comuna Alexandru Vlahuță, respectiv localitatea Mânzați, comuna Ibănești, județul Vaslui, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Polițiștii Secției 3 Poliției Rurală Bârlad au probat activitatea infracțională a patru bărbați din comunele Alexandru Vlahuță și Ibănești, bănuiți de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, în seara zilei de 28 decembrie 2022, în localitatea Vulpășeni, comuna Băcani, județul Vaslui.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii bârlădeni au stabilit că la data de 28 decembrie 2022, la ora 23:00, pe un drum public din localitatea Vulpășeni, comuna Băcani, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan, persoanele cercetate ar fi tulburat ordinea și liniștea publică și ar fi agresat, lovind cu corpuri dure (bâte), două persoane vătămate, tineri în vârstă de 18, respectiv 21 ani, din localitatea Vulpășeni, comuna Băcani, respectiv localitatea Ghicani, comuna Alexandru Vlahuță.

În urma agresiunii, una dintre victime a suferit leziuni ce necesită 55 – 60 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, conform raportului preliminar de expertiză emis de către medicii legiști.

 

La data de 5 ianuarie 2023, ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii bârlădeni au luat față de tinerii cercetați măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore. Aceștia urmează a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad pentru dispunerea unor măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a tinerilor.