Tragedie in judetul Vaslui : un batran de 80 de ani si-a pierdut viata intr-un incendiu – FOTO

0
78

Detașamentul de pompieri Vaslui și Garda II Negrești au intervenit cu trei autospeciale și echipaje specializate pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea vasluiana Sofronești,  comuna Todirești. La fața locului a fost deplasată și o ambulanță tip B aparținând SAJ Vaslui. 
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta într-o cameră și pe holul imobilului. După pătrunderea în locuință, pe hol, a fost găsit în stare de inconștiență un bărbat în vârstă de aproximativ 80 ani. După ce victima a fost evacuată din locuință, aceasta a fost predată echipajului ambulanței SAJ Vaslui care a și început manevrele de resuscitare. Din nefericire, cu toate eforturile depuse de echipajul medical, victima incendiului nu a putut fi salvată. 
Pompierii militari au continuat operațiunile de stingere, incendiul fiind lichidat în limitele găsite. 
Au ars piese de mobilier, o ușă,  o fereastră, aproximativ 12 metri pătrați tavan, diverse materiale plastice și textile.
Au fost salvate celelalte camere ale locuinței. 
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric.
Cercetările sunt efectuate de instituțiile abilitate în acest sens.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.