Pompierii militari din cadrul Detașamentului de pompieri Vaslui, inclusiv Garda II Negrești au intervenit sâmbătă, 4 Decembrie, cu două autospeciale și ambulanța SMURD tip C1 (terapie intensivă mobilă) pentru extragerea și resuscitarea victimei unui accident de muncă, în localitatea Parpanița, Negrești. La fața locului a fost deplasată și o ambulanță aparținând SAJ Vaslui.
La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsit un bărbat în vârstă de 46 ani peste care era răsturnat un tractor. Victima era cianotică și se afla în stare de inconștiență. Victima a fost extrasă de sub utilajul agricol și au fost începute manevrele de resuscitare.
Din nefericire, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicul de pe ambulanța SMURD fiind nevoit să declare decesul bărbatului.
Cauzele decesului și circumstanțele în care s-a produs accidentul vor fi cercetate de reprezentanții instituțiilor abilitate în acest sens.