Trezoreria SUA investighează afacerile Raiffeisen în Rusia

0
203

Biroul de control al activelor străine (OFAC) al Departamentului Trezoreriei SUA a lansat o investigaţie privind afacerile Raiffeisen Bank legate de Rusia, sporind supravegherea creditorului austriac care joacă un rol critic în economia rusă, transmite Reuters, conform Agerpres.

Raiffeisen nu a fost sancţionată în trecut, dar solicitarea de informaţii din ianuarie îngrijorează autorităţile europene de reglementare care sunt responsabile cu supervizarea băncii, din cauza potenţialului ca, în final, să fie impuse sancţiuni contra Raiffeisen, au precizat sursele citate.

Raiffeisen şi UniCredit sunt profund încorporate în sistemul financiar rusesc şi sunt singurele bănci străine de pe lista celor 13 "instituţii de creditare de importanţă sistemică" a Băncii Centrale a Rusiei, ceea ce indică importanţa lor pentru economia rusească, afectată de sancţiunile occidentale.

Fiind a doua mare bancă din Austria, Raiffeisen susţine economia ţării şi are operaţiuni extinse în Europa de Est. Un oficial austriac a declarat că autorităţile de la Viena monitorizează strâns situaţia de la Raiffeisen şi afacerea sa în Rusia, din cauza importanţei băncii.

Profit în Rusia

La aproape un an de la invadarea Ucrainei, Raiffeisen este una dintre puţinele bănci din Europa care a rămas în Rusia.

COntinuarea pe stiriepsurse.ro