Calin Goia, solistul trupei Voltaj, care va reprezenta Romania la editia din acest an a Eurovision, a declarat ca membrii formatiei sunt pregatiti pentru competitia muzicala care se va desfasura in perioada 19 – 23 mai, la Viena, si isi doresc sa fie mai sus de locul al doilea in clasament.
„A sosit momentul plecarii la Viena. Noi suntem pregatiti. Am repetat mult, am pus la punct toate detaliile, singurele detalii inca necunoscute noua sunt cele legate de sceno-tehnica, show, pe care le realizeaza cei de la Viena. (…) Plecam foarte increzatori, ne ducem sa fim mai sus de locul doi. Nu stim ce se va intampla, dar noi suntem optimisti si pregatiti”, a declarat Calin Goia, luni, intr-o conferinta de presa organizata in Aeroportul Otopeni, chiar inainte ca trupa Voltaj si reprezentantii TVR, organizatorii selectiei nationale a Eurovision, sa plece la Viena.
Calin Goia a mai spus ca mesajul piesei trupei Voltaj, care se numeste „De la capat”, este unul foarte puternic si a ajuns dincolo de granitele Romaniei, la straini, care sunt deja sensibilizati privind cauza copiilor ai caror parinti au plecat la munca in strainatate.
„Este o ocazie extraordinara pentru campania «De la capat» si pentru acesti copii de a fi in centrul atentiei, astfel incat problema lor sa se amelioreze sau sa se rezolve”, a mai spus Calin Goia.
In ceea ce priveste piesa „De la capat”, trupa Voltaj va opta pe scena de la Viena pentru o versiune bilingva romano-engleza.
Potrivit lui Goia, piesa va incepe in limba romana, iar ultimul refren va fi in limba engleza.
Totodata, Calin Goia a spus ca trupa Voltaj abia asteapta sa traiasca aceasta experienta, el precizand, totodata, ca formatia a fost nevoita sa renunte la sase concerte programate in Romania pentru putea participa la concursul Eurovision de la Viena.
„Am pierdut cateva concerte, dar sa reprezinti o tara este un lucru onorant si o mare responsabilitate”, a spus Goia.
El a facut referire la logoul de anul acesta al Eurovision, care este reprezentat de textul „Building Bridges”.
„O sa plecam la Viena si o sa incercam sa construim o punte intre romanii de dincolo de granita si romanii de aici si mai ales intre copiii ramasi aici si parintii lor de dincolo de granita”, a mai spus Calin Goia.
La randul sau, Liana Stanciu, sefa delegatiei Romaniei la Eurovision, a spus ca echipa TVR si Voltaj sunt pregatite „sa cucereasca Eurovisionul”.
„Ne pregatim sa cucerim Viena, suntem in al 21-lea an in care TVR participa la Eurovision”, a spus Liana Stanciu, precizand ca trupa Voltaj are 34 de ani de activitate.
„Avem un cantec, avem un mesaj, avem o trupa profesionista si avem foarte multa energie pozitiva cu care sa cucerim publicul din Europa si nu numai”, a spus Liana Stanciu.
Trupa Voltaj, alaturi de Liana Stanciu, Iuliana Marciuc, producator Eurovision, si Dan Popi, seful casei de muzica Cat Music, urmeaza sa plece, la ora 16.30, cu avionul spre Viena, unde, in perioada 19 – 23 mai, se va desfasura Eurovision Song Contest 2015.
Calificata in urma selectiei nationale din 8 martie, trupa Voltaj va urca pe scena Eurovision Song Contest 2015 pe 19 mai, in prima semifinala a competitiei, pe pozitia a 15-a.