joi, 18 aprilie, 2024

Tulburari de memorie: Top 10 semne care arata ca iti pierzi memoria

Distribuie:

Publicat:

Pierderile de memorie pot fi normale, asociate cu îmbătrânirea sau pot semnala afecțiuni grave, precum boala Alzheimer. Ce semne arată că începi să-ți pierzi memoria?

Mulți oameni în vârstă își fac griji cu privire la memorie și diverse abilități cognitive – de exemplu, s-ar putea să fie îngrijorați că le ia mai mult timp decât înainte pentru a învăța ceva nou, că nu găsesc un anumit cuvânt pe care vor să-l folosească într-o conversație, că nu mai știu unde și-au pus ochelarii sau că au uitat să plătească o factură. Aceste modificări sunt de obicei semne ale uitării ușoare, adesea o parte normală a procesului de îmbătrânire și nu probleme grave de memorie. Pentru menținerea memoriei poți lua în calcul, de exemplu, suplimentele alimentare cu ulei de pește, complexul de vitamine B și ginseng.

Însă pierderile de memorie care perturbă grav viața de zi cu zi pot fi simptome ale bolii Alzheimer sau ale altui tip de demență. Există 10 semne de avertizare și simptome care, dacă sunt observate, nu ar trebui ignorate. Solicită o consultație medicală dacă te confrunți cu următoarele probleme sau dacă vezi aceste semne la un membru al familiei:

1. Pierderi de memorie care tulbură viața de zi cu zi

Unul dintre cele mai frecvente semne ale bolii Alzheimer, în special în stadiul incipient, este uitarea informațiilor aflate recent, scrie doc.ro. Un alt semn este uitarea de date sau de evenimente importante din viața persoanei, adresarea acelorași întrebări în repetate rânduri și nevoia tot mai mare de a se baza pe notițe, pe remindere sau pe membrii familiei pentru lucruri pe care obișnuiau să le gestioneze singuri.

O schimbare tipică legată de înaintarea în vârstă, deci un gen normal de uitare, este, de exemplu, atunci când persoana nu-și aduce aminte pe moment un nume sau data unui eveniment, dar și le amintește mai târziu.

2. Dificultăți în ceea ce privește planificările sau rezolvarea unor probleme

O eroare ocazională în gestionarea facturilor din gospodărie este normală la vârsta a treia. Însă persoanele care încep să fie afectate de o formă de demență pot experimenta schimbări în capacitatea lor de a dezvolta și a urma un plan sau de a lucra cu cifre. De asemenea, este posibil să aibă dificultăți de concentrare și să dureze mult mai mult pentru a face lucrurile pe care le făceau cu ușurință înainte – de exemplu, să calculeze câți kilowați au consumat în luna precedentă.

3. Greutăți în îndeplinirea sarcinilor de famile

O persoană vârstnică fără probleme cognitive grave poate avea nevoie din când în când de ajutor la pornirea cuptorului cu microunde, de exemplu, sau la înregistrarea unei emisiuni de la televizor. O persoană cu Alzheimer, însă, va avea greutăți în a face o listă cu alimente pentru cumpărături, va uita regulile unui joc de cărți preferat sau va ieși din casă și nu va mai ști să se întoarcă, chiar dacă nu s-a îndepărtat decât la două străzi de domiciliu.

4. Confuzii în ceea ce privește timpul sau locul

O persoană care îmbătrânește normal va mai uita uneori în ce zi este, dar, după ce se va gândi puțin, își va aminti. Dacă persoana este afectată de un tip de demență, va începe să piardă noțiunea timpului, nu va mai ști în ce zi este, în ce anotimp sau va avea impresia că se află în alt loc decât în cel în care este de fapt (de exemplu, poate fi în casa fiului, dar să aibă impresia că este în casa unor vecini).

5. Probleme de vedere și lipsă de înțelegere a unor imagini

Există unele modificări ale vederii asociate cu îmbătrânirea normală, cum ar fi cataracta, însă persoanele afectate de demență pot avea alt gen de probleme de vedere. Acestea vor avea greutăți în a aprecia corect distanțele, în a recunoaște culorile și în a citi dintr-o carte sau dintr-un ziar, chiar dacă au ochelari care ar trebui să le ajute.

continuarea exquils.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img