Uleiul sfânt care va fi folosit la încoronarea regelui Charles III în mai a fost fabricat în secret timp de opt luni în oraşul Hull din centrul Marii Britanii, relatează presa britanică.
Mark Hutton, farmacist şi fost pastor, s-a bazat pe o reţetă secretă care datează din secolul al XVII-lea şi din vremea lui Carol I. Potrivit The Telegraph, este o „reinterpretare modernă” a unui ulei imaginat de Moise, potrivit news.ro.
Acest ulei, a cărui reţetă este în Biblie, conţine smirnă, scorţişoară şi ulei de măsline. Reţeta exactă este unul dintre cele mai bine păstrate secrete din Marea Britanie.
Mark Hutton, în vârstă de 66 de ani, a spus că a muncit din greu la acesta, după orele de muncă, pentru a fi gata pentru încoronarea din 6 mai. A petrecut luni de zile căutând în toată Europa şi în lume ingredientele necesare pentru prepararea uleiului.
„Ştiu că este un secret, dar pentru mine să fac acest ulei de încoronare, nu doar ca farmacist, ci şi ca fost om al bisericii, povestea şi sensul lui, a meritat”, a spus el.