Un celebru fotomodel a murit la doar 32 de ani, după ce a trecut prin două operaţii estetice. Ce s-a întâmplat cu tânăra în urma intervenţiilor este tragic. Elena Carolina Sada Sandoval a fost o creatoare de modă şi fotomodel celebru în Mexic. Tânăra a mers pe data de 7 decembrie la o clinică din Monterey pentru a-şi face două intervenţii chirurgicale, potrivit 20minutos.es. În urma intervenţiilor estetice, o liposucţie şi o rinoplastie, fotomodelul a început să se simtă foarte rău. La doar câteva ore după ce a ieşit din sala de operaţie, Elena Carolina Sada Sandoval s-a stins din viaţă în urma unui stop cardiac. Tânăra a murit chiar la clinica în care s-a operat.
Elena Carolina Sada Sandoval avea doi copii
După ce fotomodelul s-a stins din viaţă, doi copii au rămas orfani de mamă. Familia sfâşiată de durere a cerut imediat după aflarea cumplitei veşti ca autorităţile să investigheze condiţiile în care s-a produs tragedia. Aceasta vrea să afle dacă neglijenţa medicală a dus la moartea tinerei, după intervenţiile suferite. Aşadar, în urma acestui caz, oamenii legii au deschis o anchetă pentru a afla exact circumstanţele în care a murit Carolina.
Un alt model era să moară din cauza intervenţiilor estetice
Tot mai multe tinere apelează la operaţiile estetice. Din păcate, unele dintre ele exagerează. O tânără din Finlanda era să moară la doar 21 de ani, după ce a făcut o obsesie din a arăta ca păpuşa Barbie. Amanda Ahola a trecut prin mai multe operaţii, la nivelul buzelor, a nasului şi a sânilor. A investit o avere doar pentru a arăta ca idolul său. Din păcate, una dintre intevenţii nu a decurs aşa cum a trebuit, iar tânăra a fost la un pas de moarte.
„La ultima operaţie am crezut că mor. Nu îmi amintesc totul, dar am câteva frânturi din sala de operaţie şi după aceea îmi amintesc când m-am trezit. A fost ca un vis ciudat. Mă aflam pe patul de spital, iar mama şi iubitul meu erau lângă mine. Amândoi au început să plângă, iar mama, care nu ştia că am fost operată, mi-a spus că mi s-a întâmplat ceva rău şi după m-au întrebat dacă îi recunosc deoarece cu o zi înainte nu i-am recunoscut”, a spus Amanda.