Un spectator a folosit spray lacrimogen în timpul unui concert, în București: O persoană a ajuns la spital, poliția face anchetă

0
119

Un spectator a folosit spray lacrimogen în timpul unui concert din București, provocând panică printre participanți. Mai multe persoane au fost evaluate medical chiar la fața locului, iar una dintre ele a ajuns la spital, anunță mediafax.

Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică. Potrivit polițiștilor, în jurul orei 00.40, prin apel 112, Secția 2 Poliție a fost sesizată cu privire la faptul că pe parcursul unui concert, care se desfășura într-o hală din Sectorul 1, un participant a pulverizat cu un spray iritant-lacrimogen.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul secției și echipaje medicale. Nouă persoane care au reușit să iasă din hală au fost evaluate medical, dar nu au necesitat să fie transportate la spital.

Ulterior, reprezentanții unui spital din Sectorul 1 au sesizat, tot prin intermediul 112, că o persoană care a participat la concert s-a prezentat la camera de gardă acuzând „o stare de rău, pe fondul inhalații unei substanțe iritante”.

Anchetatorii fac cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Continaurea pe stiripesurse.ro