Un tanar din Negresti a sustras mai multe articole vestimentare dintr-un magazin

0
73

Polițiștii negreșteni au identificat și reținut persoana bănuită de săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat, săvârșit luna aceasta, în orașul Negrești, județul Vaslui.

Polițiștii Compartimentului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Orașului Negrești au identificat și documentat activitatea infracțională a unui tânăr, în vârstă de 19 ani, din Negrești, bănuit de comiterea unei infracțiuni furt calificat.

          În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Compartimentului de Investigații Criminale Negrești au stabilit că, în ziua de 1 noiembrie 2021, la ora 20.00, tânărul ar fi pătruns, prin efracție, în interiorul unei instituții din Negrești, strada 13 septembrie, de unde ar fi sustras articole vestimentare.

          Prejudiciul cauzat în urma săvârșirii infracțiunii este estimat la 625 de lei și fost recuperat în proporție de 40 %.

În cursul zilei de ieri, 9 noiembrie, în baza probatoriului administrat, polițiștii negreșteni au luat față de tânărul în vârstă de 19 de ani măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore. Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui cu propunerea luării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale.

RECOMANDĂRI PENTRU PROTEJAREA LOCUINŢEI

Dacă locuiţi la bloc:
•    Montaţi un interfon la intrarea în scară şi utilizaţi-l în mod corect pentru controlul accesului persoanelor în imobil; 
•    Asiguraţi dotarea cu incuietori corespunzătoare a uşilor de la subsol, terase sau intrările suplimentare; 
•    Asiguraţi-vă că dispozitivul de amortizare montat pe uşa de intrare asigură o închidere completă a acesteia; 
•    La intrările în holurile blocului şi pe paliere este nevoie de o bună iluminare; 
•    Instalaţi un sistem de iluminare automat cu detecţia mişcării şi un sistem de supraveghere video; 
•    Montaţi un sistem de alarmă în locuinţa dumneavoastră; 
•    Conectaţi sistemul de alarmare la un dispecerat de monitorizare a acestora; 
•    Montaţi o incuietoare de inaltă siguranţă la uşa de acces în locuinţă;
•    Dacă locuiţi la parter sau la etajul 1, grilajele de la fereastră ţin hoţii la distanţă. 

      

În plus, dacă locuiţi la casă:

Puteţi monta un sistem de supraveghere video în exterior, care să înregistreze orice activitate desfăşurată în curtea casei; 
         Puteţi monta un sistem de protecţie perimetrală ce avertizează asupra pătrunderii persoanelor străine în curtea dumneavoastră; 
          Puteţi monta un sistem de iluminare cu senzori de mişcare. 

PREVENIREA FURTURILOR DIN SOCIETATILE COMERCIALE

               

       Va prezentăm câteva sfaturi de natură să prevină indiferența, neglijența și naivitatea care favorizează furturile din societățile comerciale:

–                    Dotați-vă magazinul cu un sistem viabil de alarma. Faceți o investiție, dar descurajați hoții!

–                    Procurați-vă și montați în punctele sensibile ale magazinului sau chioșcului, un grilaj solid care să împiedice pătrunderea hoților în interior!

–                    Este recomandat ca ușa de acces în magazin să fie prevăzută cu un sistem de protecție, de tip “clopot” care să protejeze lacătul. Astfel, se îngreunează activitatea infracțională a hoțului!

–                    Apelați la serviciile unei societăți serioase de pază și intervenție rapidă!

–                    Angajați-vă pe timpul nopții un paznic!   

–                    Dacă spațiul magazinului prezintă zone “moarte” din punct de vedere al vizibilității celui care vinde la raion, fiți sigur că în acele zone vor acționa hoții!

–                    Indicat ar fi ca în magazin, să se afle întotdeauna doi angajați, pentru ca supravegherea să fie realizată în mod optim!

–                    Sfatuiți-vă angajatii să nu țină banii proveniți din încasări în vitrina sau sub raftul pe care vând produse! Hoții profită de neatenția vanzătorului, se apleacă peste vitrină și fură.

–                    Creați un dulap, cu cheie, în care angajații să-și depoziteze gențile sau poșetele și unde cumpărătorii să nu poată avea acces!

 

 

 

             În cazul în care sunteţi victima sau martorul unui furt, nu ezitaţi să anunţaţi Poliţia, apelând numărul unic de urgenţe 112!