ACTUALIZARE: Dupa mai multe zile, huseanul care a castigat la pariuri sportive suma de 8.400 de lei, si-a primit in sfarsit dreptul . In cursul zilei de sambata acesta a mers la Casa Pariurilor din Husi pentru a-si incasa banii.
Stirea initiala : Un husean care si-a incercat varianta castigatoare la pariuri sportive aduce acuzatii grave celor de la Casa Pariurilor – filiala situata in laterala Cinema Dacia . Barbatul a pus un bilet in ziua de 27 februarie si a avut norocul de a castiga suma de 8. 400 lei . Bucuria sa a fost umbrita de faptul ca nici pana la ora actuala, la mai bine de 72 de ore nu i-au fost virati banii aferenti din motive incerte . Huseanul este revoltat si a declarat ca va merge la instituțiile abilitate pentru a depune o plangere . Marea intrebare se ridica odata cu petrecerea acestui eveniment, Casa Pariurilor nu are BANII disponibili in cazurile castigurilor mai mari ?
Vezi mai jos declaratia castigatorului biletului norocos :
“Dragi huseni si jucatori de pariuri sportive la AGENTIILE CASA PARIURILOR, doresc sa va informez cu privire la o speta pentru a nu fi umiliti la fel ca mine.Da, mi-am asumat, am platit biletul si am fost inspirat si am mizat pe o varianta si am castigat biletul de 8400 RON.In data de 27-02-2019 am facut un bilet castigator dupa foarte multe bilete pierzătoare, ca toata lumea de altfel .Am inteles ca pot pierde si mi-am asumat acest fapt din momentul care am efectuat plata catre agenție, dar totodată normal ar fi sa isi asume si ei castigul meu in momentul in care imi plaseaza biletul . Frumos din partea lor ar fi fost sa imi faca plata aferenta biletului printat de ei in ziua respectiva pentru ca si-au asumat asta prin inmanarea biletului. Dar am intampinat contrariul, mai exact pe data de 28-02-2019 urma sa mi se faca plata in cursul zilei sau sa fiu sunat de la agentie pentru a ridica premiul, evident ca nu am fost sunat. Am revenit eu pe la agentie unde domnisoara de la ghiseu care nu avea nici o vina mi-a adus la cunostinta cu capul in pamant de rusine ca ea a anuntat mai departe dar nu a primit bani in cont si sa revin ziua urmatoare. Am inteles si acest lucru si fiind o persoana rezonabila am zis ca totul se va rezolva in maxim 48 de ore .
In prima zi de primavara, vineri 1 martie 2019, am revenit find a 3 zi consecutiva din momentul printului biletului cu speranta ca voi primi suma castigata. Intru in casa de pariuri cu capul sus ridicat si mandru de biletul meu câștigător, ma pun in fata caseriei, intind biletul la care responsabila de la agentie s-a uitat cu o fata la mine mirata de situatie si imi spune cu jumatate de gura ca tot nu au venit banii si ca ii vor depune SAMBATA, dupa care imi vor face plata! Oare asa idioti cred ei ca suntem? Sambata si duminica bancile sunt inchise si ceea ce urmaresc ei este cu banii stransi in week-end sa imi faca plata duminica sau luni. Pe romaneste vorbind, este o firma care nu ne poate inspira incredere in momentul in care castigam o suma importanta de bani. Putem avea incredere in aceasta agentie? Va las sa decideti voi daca vreti sa fiti una dintre victime. Tin sa mentionez ca nu sunt singura persoana care a castigat si s-a lovit de aceeași problema si o spun pentru ca la iesirea din agentie mai erau cateva persoane care sustineau ca nu sunt primul patit .. Ce este drept, nu am crezut pana nu mi s-a intamplat. Decizia unde veti juca de astazi inainte va aparține, nu vreau sa influentez in vreun fel, doar ca nu mi s-a parut corect si voiam sa impartasesc cele intamplate cu ceilalti jucatori. " ne explica huseanul