Vacanta in pandemie. 10 sfaturi pentru un concediu in siguranta

0
64

Plecarea în vacanţă pe timp de pandemie nu este misiune imposibilă, chiar dacă multe restricţii de călătorie sunt încă în vigoare şi numeroase zboruri încă sunt anulate. Coronavirusul nu a dispărut, ba chiar numărul de infectări noi este în creştere în toată lumea, după ce tot mai multe state au luat măsuri de relaxare. Cu siguranţă, 2020 nu va fi anul vacanţelor la prea mare distanţă de casă, dar aceasta nu înseamnă că familiile cu copii nu se pot bucura de vară, cu condiţia ca măsurile de siguranţă, de distanţare socială şi de igienă să fie respectate cu stricteţe.

10 lucruri de care să ţii cont când îţi planifici vacanţa

Potrivit UNICEF, există câteva lucruri de care să ţineţi seama atunci când vă planificaţi vacanţa, dar şi în timpul acesteia.

1. Înainte de a vă face orice planuri, verificaţi întotdeauna care este situaţia în locul de destinaţie: câte cazuri sunt în ultimele zile şi ultimele săptămâni, care sunt eventualele restricţii impuse de autorităţi, ce condiţii trebuie îndeplinite.

În cazul în care luaţi în calcul o vacanţă în străinătate, verificaţi dacă intrarea în ţara de destinaţie sau în ţările de tranzit se face fără carantină sau dacă trebuie să faceţi un test înainte. Site-ul Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor este o sursă actualizată zilnic şi uşor de accesat.

De asemenea, Comisia Europeană a lansat în iunie portalul Re-open EU, cu informaţii esenţiale despre reluarea, în siguranţă, a liberei circulaţii şi a turismului în Europa.

2. Informaţi-vă din timp cu privire la datele de contact ale ambasadelor şi consulatelor României în ţările de tranzit sau de destinaţie.

Puteţi găsi informaţii actualizate pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe, împreună cu atenţionări de călătorie în spaţiul european, dar şi în afara Europei.

3. Înainte de a face o rezervare, verificaţi dacă hotelul sau pensiunea în care doriţi să vă cazaţi a luat măsurile de prevenţie care vă fac să vă simţiţi în siguranţă. Nu are rost să mergeţi într-un loc în care veţi fi mereu stresaţi şi nu veţi putea să vă relaxaţi.

4. Evitaţi locurile aglomerate şi reduceţi la minimum contactul cu spaţiile comune. O soluţie pentru a evita spaţiile de cazare închise sunt campingurile. Apropierea de alţi turişti e mai puţin riscantă dacă se face în aer liber, dar există şi aici o problemă, şi anume grupurile sanitare comune din campinguri.

5. Chiar dacă locul în care vă cazaţi este curat şi regulile de igienă par a fi respectate, folosiţi dezinfectanţi pentru suprafeţe pentru a curăţa obiectele şi zonele cele mai utilizate, atunci când intraţi pentru prima oară în camera de hotel. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul în care închiriaţi o maşină.

6. Supravegheaţi-i cu atenţie pe copii. Atunci când se joacă, cei mici ating multe suprafeţe care pot fi contaminate, mai ales în aeroporturi, mijloace de transport în comun urbane şi locuri de joacă. Atunci când vă aflaţi în aceste locuri, ţineţi întotdeauna la îndemână gel dezinfectant şi spălaţi-vă pe mâini, atât dumneavoastră cât şi copiii, ori de câte ori este nevoie.

7. Dacă vă aflaţi într-o situaţie de risc sau un alt membru al familiei este într-o asemenea situaţie, reevaluaţi plecarea. Cu toate că nimeni nu este în afara riscului de infectare, anumite categorii de persoane pot fi mai expuse şi pot face o formă mai gravă a bolii. De asemenea, nu plecaţi la drum dacă nu vă simţiţi bine sau aţi intrat în contact cu o persoană infectată.

8. Luaţi în calcul ipoteza ca unul sau mai mulţi membri ai familiei sau ai grupului cu care plecaţi să se îmbolnăvească pe durata vacanţei, caz în care situaţia se va schimba radical, iar aceasta nu înseamnă doar o posibilă internare pe o perioadă lungă într-o unitate medicală, ci şi probleme pentru cei care nu sunt infectaţi, dar care s-ar putea să fie nevoiţi să rămână în izolare. Cu cât respectaţi mai strict regulile de distanţare şi de igienă, cu atât reduceţi probabilitatea ca un astfel de scenariu să se întâmple, dar asta nu înseamnă că riscurile sunt complet eliminate, ci doar că pot fi semnificativ reduse.

9. E mai util ca niciodată ca, înainte de plecarea în străinătate, să încheiaţi o asigurare privată de călătorie. Acest lucru vă poate ajuta ca, în cazul unor probleme de sănătate pentru care e nevoie de asistenţă medicală, să evitaţi unităţile sanitare aglomerate.

10. Pentru că situaţia se poate schimba drastic de la o zi la alta, luaţi cu dumneavoastră provizii suficiente: dezinfectanţi, măşti, medicamente de bază. Astfel, veţi reduce şi contactul social necesar atunci când mergeţi la cumpărături.

De asemenea, fiţi pregătiţi  pentru orice schimbare de situaţie, aceasta însemnând că s-a putea să fiţi nevoiţi să staţi în carantină obligatorie la întoarcerea acasă. Şi chiar dacă o perioadă de carantină nu va fi obligatorie, luaţi în calcul o perioadă de autoizolare la întoarcerea din vacanţă, pentru a-i proteja pe cei dragi care au rămas acasă.

Bucuraţi-vă de vacanţă. Chiar dacă va fi diferită de cele cu care v-aţi obişnuit, respectând regulile de distanţare şi de igienă stabilite de autorităţi, vă veţi putea relaxa.

continuarea pe csid.ro