Vama Albita: Depistat la controlul de frontieră cu un autoturism fără drept de circulaţie

0
127

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, cu cetăţenie română şi R.Moldova, care a fost depistat conducând un autoturism ce nu avea drept de circulaţie pe drumurile publice din România.

În data de 24 martie a.c., în jurul orei 05.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un bărbat cu cetăţenie română şi R.Moldova, în vârstă de 30 de ani, care conducea un autoturism, cu număr de înmatriculare specific Germaniei.

La controlul de frontieră, în urma verificării documentelor prezentate la control pentru autoturismul în cauză, colegii noştri au constatat că acesta are aplicate numere de înmatriculare provizorii, valabile doar pe teritoriul Germaniei.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că autoturismul nu are drept de circulaţie pe drumurile publice din România.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  conducerea pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulaţie în România, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.