VASLUI: A furat masina viceprimarului din Vulturesti si a provocat un accident grav

0
143

Un tanar de 20 ani, din judetul Iasi, a furat masina viceprimarului din comuna Vulturesti provocand un accident in drum spre Iasi. Tanarul, care nu detine permis de conducere, a petrecut noaptea in discoteca din satul Vulturesti.

In noaptea de sambata spre duminica, 01 ianuarie, politistii vasluieni au fost sesizati prin apel la 112 cu privire la faptul ca pe DJ 248, in afara localitatii Rebricea, a avut loc un accident de circulatie soldat cu vatamarea corporala a unei persoane. Politistii Serviciului Rutier au gasit la locul producerii acestuia un autovehicul in care se afla un tanar de aproximativ 20 ani, in stare de inconstienta. Dupa interventia echipajului de descarcerare, conducatorul auto a fost transportat la Spitalul Judetean de Urgenta Vaslui, fiind internat cu diagnosticul „coma grad IV, fractura membru inferior”.

In urma cercetarilor efectuate, politistii au stabilit ca in noaptea respectiva, autovehiculul in cauza a fost sustras din curtea locuintei unui barbat de 53 ani, din comuna Vulturesti. Conducatorul auto, identificat de politisti in persoana lui Andrei Dascalu, de 20 ani, din comuna Draguseni, judetul Iasi, a condus autovehiculul pe DJ 248. In afara localitatii Rebricea, pe fondul vitezei neregulamentare si a lipsei de experienta in conducere, acesta a pierdut controlul asupra directiei de deplasare, iar autovehiculul a lovit un cap de pod de pe partea stanga a partii carosabile.

    La verificarea in baza de date privind posesorii de permise de conducere, politistii au constatat faptul ca D. Andrei nu poseda un astfel de document. Tanarului i-au fost prelevate mostre biologice in vederea stabilirii alcoolemiei.

„Pe numele acestuia politistii au intocmit dosar penal, sub aspectul savarsirii infractiunilor de furt in scop de folosinta, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care nu poseda permis de conducere, vatamare corporala din culpa si conducere sub influenta alcoolului (avand in vedere faptul ca din declaratiile martorilor rezulta ca tanarul a consumat bauturi alcoolice in seara respectiva). „a declarat Mihaela Straub,purtator de cuvant al IPJ Vaslui