Un barbat din Vaslui, aflat in stare avansata de ebrietate, este cercetat de politisti dupa ce a sunat la numarul unic de urgenta 112 si a anuntat ca vrea sa omoare un politist care ii daduse o amenda.
Barbatul, in varsta de 59 de ani, ar fi sesizat faptul ca a fost sanctionat de un politist din cadrul structurii Transporturi Feroviare si ca intentioneaza sa-l omoare pe acesta. La domiciliul barbatului s-au deplasat politistii, dar si un echipaj de jandarmi. Acestia au constatat ca era intr-o stare avansata de ebrietate, fapt pentru care a fost transportat la Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) Vaslui si internat la Sectia de Psihiatrie.
Politistii au intocmit in cauza un dosar de cercetare penala pentru savarsirea infractiunii de amenintare.