Doua minore, ambele in varsta de 15 ani, banuite de comiterea infractiunii de talharie, au fost identificate de politistii din cadrul Biroului de Investigatii Criminale Vaslui. Una dintre acestea a comis doua infractiuni de talharie in luna aprilie si in luna iunie a.c.
La data de 03.04.2017, in timp ce o tanara in varsta de 19 ani, din municipiul Vaslui, se deplasa pe strada Traian catre zona Crucea Garii Vaslui, a fost urmarita de o minora de 15 ani, din municipiul Vaslui. Aceasta, prin intrebuintarea de violente, a deposedat victima de telefon, dupa care a fugit din zona. Ulterior comiterii faptei, telefonul a fost distrus, intrucat era prevazut cu un cod de blocare.
La data de 08.06.2017, aceeasi minora, impreuna cu o alta minora de 15 ani, din localitatea Crasna, au comis inca o infractiune de talharie. In timp ce victima, o tanara in varsta de 18 ani se deplasa pe strada Traian, din municipiul Vaslui, a fost abordata de catre cele doua minore, care, prin intrebuintarea de violente, au deposedat-o de un telefon mobil. Bunul sustras a fost valorificat la o casa de amanet. Telefonul a fost recuperat de catre politistii Biroului de Investigatii Criminale Vaslui si inapoiat partii vatamate.
Cele doua minore sunt cercetate sub aspectul savarsiri infractiunii de talharie.