Un echipaj de pompieri din cadrul Detasamentului Vaslui al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) a intervenit duminica, 12 februarie, pentru degajarea turturilor de la un bloc de locuinte, situat in zona centrala a municipiului Vaslui. Potrivit purtatorului de cuvant al ISU Vaslui, Petru Iftene, zona in care este situat blocul este una intens circulata, existand pericolul ca turturii sa cada si sa loveasca trecatorii. „La fata locului s-a deplasat un echipaj de pompieri, cu o autospeciala dotata cu scara de inaltime, care intervine pentru degajarea turturilor formati la streasina blocului”, a precizat, duminica, oficialul ISU Vaslui.
In ultima perioada, pompierii vasluieni au fost tot mai solicitati pentru astfel de interventii. In ultimele saptamani, la unele blocuri de locuinte s-au format turturi uriasi, astfel ca autoritatile le recomanda cetatenilor sa fie foarte atenti pe unde circula. Specialistii in situatii de urgenta spun ca aceste bucati de gheata constituie o reala amenintare, in conditiile in care oricum nu este usor pentru pietoni sa se strecoare pe trotuare, printre mormanele de zapada.
Administratorii asociatiilor de locatari au pus afise la intrarea in scarile de bloc prin care atentioneaza oamenii sa fie foarte precauti.