Pensiile reprezintă unul dintre cele mai controversate subiecte ale momentului. Pe buzele fiecărui român care ia pensie sau se pregătește de retragere stă întrebarea „Când cresc pensiile?” și se pare că autoritățile au acum un răspuns clar. :inistrul de Finanţe, Adrian Câciu, face asigurări că veniturile lunare vor crește în perioada următoare.
Cresc pensiile din 2023
Se vorbește tot mai mult despre o majorare a pensiilor și se pare că aceasta este tot mai aproape. Ministrul de Finanţe, Adrian Câciu, dă asigurări că toate pensiile vor creşte de la 1 ianuarie 2023. Nu se știe exact cu ce procent se va face majorarea, dar cert este că economia merge din ce în ce mai bine și autoritățile se pot ține de promisiune.
„Cu siguranţă, pensiile vor creşte de la 1 ianuarie 2023. Cu cât vor creşte, acest răspuns va veni în urma „votului” în care economia funcţionează în acest an. Dar, cu siguranţă, o creştere va fi, astfel încât erodarea de putere de cumpărare suferită cel puţin pe al doilea semestru să fie compensată”, a declarat, miercuri, şeful de la Finanţe.
Potrivit legii, majorarea pensiilor la 1 ianuarie 2023 se va face cu rata inflației din 2021, adică cu 5,1%, însă ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că Guvernul va „face mai mult decât spune legea” și va încerca să aducă venituri mai mari românilor.
Potrivit Realitatea Plus, sunt luate în calcul trei scenarii de majorare a pensiilor. Conform primului, pensiile cresc cu 8%, în timp ce a doua variantă prevede majorarea cu 10%. Cât despre al treilea, acesta ia în calcul majorarea conform inflației, respectiv 15%.
Scenariul 1: majorare pensii cu 8%
– valoarea punctului de pensie ar ajunge la 1.712 lei, creștere cu 126 de lei
– pensia minimă ar ajunge la 1.080 de lei, creștere cu 80 de lei
Scenariul 2: majorare pensii cu 10%
– valoarea punctului de pensie ar ajunge la 1.744, creștere cu 158 de lei
– pensia minimă ar ajunge la 1.100 de lei, creștere cu 100 de lei
Scenariul 3: majorare pensii cu 15%
– valoarea punctului de pensie ar ajunge 1.823 de lei, creștere cu 237 de lei
– pensia minimă ar ajunge la 1.150 de lei, creștere cu 150 de lei