Angajatorul ar putea să nu mai fie obligat să suporte indemnizația pentru primele cinci zile de concediu medical, potrivit unei propuneri legislative care a trecut tacit de Senat.
Proiectul legislativ pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă nr.158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate prevede ca angajatorul să nu mai suporte primele cinci zile ale concediului medical pentru starea de incapacitate temporară de muncă (cauzată de boli obișnuite sau accidente în afara muncii), ci să fie suportate toate de stat.
Inițiatorii proiectului de lege susţin că actuala legislație este defavorabilă angajatorilor, care sunt obligaţi să suporte o sarcină fiscală suplimentară.
Comisiile de specialitate din Senat au dat toate avize și rapoarte negative pentru modificările de lege. Comisia pentru muncă sublinat că proiectul ar aduce o cheltuială în plus pentru stat, despre care nu se spune cum ar putea fi acoperită.
Propunerea legislativă a fost adoptată tacit de Senat, iar acum urmează să intre la vot în Camera Deputaților și apoi promulgată apoi de șeful statului. Legea va intra apoi în vigoare în trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial.