Co-presedintele PNL Alina Gorghiu a precizat marti ca PNL va contesta la CCR un vot in Camera Deputatilor prin care nu se vor lua masuri pentru a corecta efectele OUG 55, ordonanta migratiei politice.
Declaratia sa vine dupa ce Comisia Juridica a Camerei Deputatilor, prin majoritatea celor de la PSD, a nu a acceptat introducerea de amendamente la legea de respingere a OUG 55 prin care sa prevada fie pierderea mandatelor alesilor locali traseisti, fie intoarcerea acestora la partidele din care au plecat.
„Prin votul acordat, astazi, de parlamentarii din Comisia Juridica a Camerei Deputatilor, PSD sfideaza decizia Curtii Constitutionale privind neconstitutionalitatea Ordonantei 55 / 2014. Cu siguranta, vom ataca la Curtea Constitutionala un vot similar in plenul Camerei. PSD nu este si nu poate fi deasupra Constitutiei!
Reamintesc ca Ordonanta 55/ 2014 a fost data in toamna trecuta de premierul Victor Ponta pentru candidatul prezidential Victor Ponta. Astfel, dl Victor Ponta si-a asigurat un avantaj electoral necinstit prin legalizarea racolarii de alesi locali si transformarea lor in agenti electorali PSD. Alegerile au fost pierdute, dar sfidarea continua”, a precizat Alina Gorghiu pe pagina sa de Facebook.
Amintim insa ca Alina Gorghiu, desi membru al Comisiei Juridice, nu a fost prezenta la lucrarile de marti pentru a sustine punctul de vedere al liberalilor privind legea de respingere a OUG 55.
CCR a declarat neconstitutionala OUG 55, dar a lasat la latitudinea Parlamentului sa stabileasca calea de urmat pentru a pune lucrurile in acord cu decizia Curtii.sursa:stirispesurse.ro