Viacons Rutier Husi incepe de astazi lucrarile de asfaltare a 9 strazi din Barlad

0
85

Administratia barladeana, informează că, de astazi, 16 octombrie 2019, vor începe lucrările de asflatare a nouă străzi, din cartierele Cotu Negru și Deal.

Astfel, după ce pe data de 18 septembrie 2019, a fost semnat contractul privind asfaltarea celor nouă artere, astăzi, în Sala „Alexandru Ioan Cuza” a Primăriei Bârlad s-au semnat primele documente pentru predarea amplasamentului către constructor, respectiv SC Viacons Rutier SRL Huși. Reamintim că valoarea contractului pentru asfaltarea celor nouă străzi este de peste 10 milioane lei. Arterele care vor fi asflatate sunt, în ordinea începerii lucrărilor:

STRADA GHEORGHE EMANDI – Lungime- 1.091,00 ml;
STRADA CERBULUI – Lungime- 1.667,00 ml;
STRADA CONSTANTIN BRÂNCOVEANU – Lungime- 344,00 ml;
STRADA AUREL VLAICU – Lungime- 362,00 ml;
STRADA MUZELOR – Lungime- 344,00 ml;
STRADA ȘTEFAN NEAGOE – Lungime- 242,00 ml;
STRADA ION CODRESCU – Lungime- 391,00 ml;
STRADA GRIVIȚEI – Lungime- 185,00 ml;
STRADA OPANEZ – Lungime- 423,00 ml.

„După ani de zile de așteptări, strada Gheorghe Emandi intră la asfaltatre, fiind prima din pachetul de 9 străzi. Este o veste pe care sute de oameni o așteptă de prea multă vreme, însă, după cum se știe, am reușit să depășim acum inclusiv piedicile politice pe care le-am întâmpinat cu acest proiect. În doi ani 9 străzi vor arăta în sfârșit așa cum este normal! Ne vom axa și pe străzile pe care nu a existat asfalt niciodată, cum este Opanez sau Muzelor, dar și Cerbului este o urgență, care va fi a doua la asfaltare. Important este că așteptarea oamenilor a luat sfârșit”, a declarat primarul Dumitru Boroș.
Termenul de execuție a lucrării este de 24 de luni. Investiția va fi suportată de la bugetul local, în parte, iar diferența (4.721.329 lei) va fi acoperită de economia făcută la împrumutul contractat pentru lucrările de canalizare din cartierele Munteni și Podeni.