Victor Ponta, dupa ultimele scandaluri din Pro Romania: ‘Am refuzat sinecuri, pile si avantaje. Cei care fac politica pentru obiective personale minore pleaca’

0
84

După o serie de scandaluri în Pro România, care au dus la plecarea unor nume grele din partid, Victor Ponta afirmă că formaţiunea politică pe care o conduce a fost înfiinţată pentru obiective pe termen lung, nu pentru avataje imediate. Fostul premier afirmă că a refuzat diverse oferte care i-au fost făcute pentru a susţine Guvernul PNL.

"Am refuzat in mod explicit si categoric, in numele ProRomania, oferta de a vota Guvernul PNL – Orban in schimbul unor “numiri in esaloane inferioare sau locale”, sinecuri , “pile” si avantaje pentru noi sau pentru apropiatii nostri / asa cum am refuzat ofertele de acelasi tip ale Vioricai Dancila / pur si simplu pentru ca nu am construit ProRomania pentru asa ceva; pentru ca ( fara sa ii criticam pe altii) noi suntem altfel; nu dam voturi contra functii; obiectivele noastre politice sunt de cu totul alta natura si pe termen lung!

ProRomania este un proiect politic tanar avand ca obiectiv reprezentarea in Romania a unei Stangi Europene, moderne si competente! Am obtinut la Alegerile Europarlamentare 6,5% din voturi, am sustinut la Prezidentiale un candidat care a primit 9% din voturi, ne propunem sa avem candidati proprii la Alegerile Locale de anul viitor care fie votati de peste 10% din alegatori si la Parlamentare de peste 15% ! Pentru ca stim ca un proiect politic serios se construieste in timp si departe de beneficiile “Puterii”! Si pentru ca ne dorim in 2024 sa castigam pozitia de Presedinte al Romaniei pentru Centru Stanga prima data dupa 24 de ani!

Cei care fac politica pentru obiective personale minore si pe termen scurt pleaca in mod natural din ProRomania si merg alaturi de cei care pot sa ofere avantaje imediate. Cu atat mai puternici si mai respectati vot fi cei care rezista! In Februarie 2010 le-am cerut celor din PSD si USL sa aiba rabdare si curaj – si in Decembrie 2012 romanii ne-au votat in proportie fara precedent de 60%!

Suntem ProRomania si tinem doar cu Romania!", scrie Victor Ponta pe Facebook.