VIDEO Lautarul Nicolae Botgros povesteste calvarul Covid-19, dupa ce a iesit de la ATI: ‘Trebuie sa te bati ca un urs, ca un lup, altfel nu poti lupta’

0
57

 

Veşti bune vin de la Chișinău. Maestrul Nicolae Botgros, dirijorul orchestrei "Lăutarii" îşi revine după ce a ajuns la terapie intesivă din cauza Covid-19. Nicolae Botgros a oferit un interviu în exclusivitate pentru colegii de la TVR Moldova despre momentele grele pe care le-a traversat în ultimele săptămâni de când a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus, anunță stiri.tvr.ro.

Nicolae Botgros a fost transferat de la terapie intensivă, într-un salon obişnuit al spitalului de urgenţă din Chișinău, chiar în ziua în care a împlinit 42 de ani de când conduce orchestra. Respiră încă greu, însă ne-a povestit la telefon că a trecut printr-un adevărat calvar după ce s-a îmbolnăvit de Covid.

“Eu am trecut printr-un coşmar pe care nu ştiu dacă pot vreodată să-l descriu. Respiraţie n-am avut practic deloc, saturaţia era jos de tot, mai jos de 90. Coronavirus este o infecţie care trebuie doborâtă, trebuie să te baţi ca un urs, ca un lup, altfel nu poţi lupta”, povestește dirijorul.

Au fost clipe grele, iar eforturile medicilor au fost colosale.

Nicolae Botgros: “Erau vreo 24 de persoane care umblau ca furnicile, oamenii aceştia lucrează, nu se joacă. Vreau să le mulţumesc”.

Nicolae Botgros spune că familia şi mesajele venite din partea celor care l-au îndrăgit l-au ajutat foarte mult să depăşească starea grea în care s-a aflat.

Acesta conduce orchestra Lăutarii cunoscută internațional de 42 de ani. A reușit să se impună prin talent şi dăruire.

Dirijorul orchestrei "Lăutarii" se simte acum mai bine, însă va trebui să mai stea o perioadă internat pentru a se recupera în totalitate.

"Vă promit că dacă ies de aici cu bine, o să vă fac concerte mari, o să fac lucruri frumoase, pe care le-am meditat aici. Eu vreau să mă întorc pe altarul meu frumos, pe scena mea pe care o am de 42 de ani”, spune artistul.

Nicolae Botgros a fost diagnosticat cu COVID-19 la sfârşitul lunii octombrie, după ce mai mulţi membri ai orchestrei, inclusiv fiul său, au fost testaţi pozitiv.