Vladimir Putin: ‘Rusia majorează livrările de gaze către Europa, inclusiv prin Ucraina’

0
67

Rusia majorează livrările de gaze către Europa, inclusiv prin Ucraina, ca răspuns la problemele energetice, şi este pregătită să stabilizeze piaţa, pe fondul majorării preţurilor, a afirmat miercuri preşedintele rus Vladimir Putin, transmit TASS şi Reuters.

Ca rezultat, vânzările de gaze ruseşti spre Europa ar putea atinge un nou nivel record anul acesta, a declarat Putin, iar tranzitul via Ucraina ar urma să depăşească volumele convenite în contractul dintre Gazprom şi autorităţile de la Kiev.

Gazprom nu a refuzat niciodată să-şi majoreze livrările de gaze naturale spre Europa, când au existat solicitări adecvate. Nivelul minim şi maxim al livrărilor este stabilit în contractele de livrare a gazelor peste hotare, a explicat Putin.

"Nu a fost vreodată cazul ca Gazprom să refuze majorarea livrărilor către consumatori dacă ei au transmis solicitări relevante", a declarat preşedintele rus. El a dat ca exemplu situaţia din Germania, unul dintre cei mai mari consumatori de gaze ruseşti, care, comparativ cu 2020, a majorat achiziţiile cu 10,1 miliarde metri cubi de gaz, sau cu 31,8%.

Cotaţiile la gaze naturale au atins miercuri noi recorduri istorice pe piaţa de referinţă din Europa, ceea ce duce creşterile cumulate înregistrate în ultimele două zile la 60%, pe măsură ce impactul majorării costurilor la energie s-a răsfrânt asupra pieţelor de acţiuni şi obligaţiuni. La hub-ul TTF (Title Transfer Facility) din Olanda, cotaţiile pentru gazele naturale cu livrare în luna următoare au crescut miercuri cu până la 40%, la un nivel record de 162,12 euro pentru 1 MWh, după ce marţi au încheiat şedinţa cu o creştere de 20%.

"Creşterea actuală a preţurilor energiei în Europa este cu adevărat unică. Niciodată până acum preţurile nu au crescut atât de mult şi atât de repede", au reacţionat analiştii de la Société Générale.

"Este aproape imposibil să justifici de ce se mişcă atât de rapid şi atât de sus", a spus şi Tom Marzec-Manser, analist la ICIS, potrivit Agerpres.ro.

Între timp, Europa continuă să concureze cu Asia pentru livrările de gaze naturale lichefiate. În pofida preţurilor record din Europa, importatorii de GNL din Asia sunt dispuşi în continuare să plătească o primă peste preţurile de referinţă din Olanda pentru a-şi asigura aprovizionarea pentru iarnă, susţin traderii din Singapore. Aceasta înseamnă că Europa va avea dificultăţi în a-şi asigura livrările suplimentare de GNL de care are nevoie.

"Ne confruntăm cu o situaţie excepţională. Piaţa mondială a gazelor nu a fost niciodată într-o situaţie în care Asia şi Europa au fost obligate să concureze pentru fiecare cargo de GNL disponibil, deoarece se presupunea că Europa va beneficia de o aprovizionare confortabilă prin gazoducte", subliniază analiştii de la firma de consultanţă Engie EnergyScan.