Vroiam sau voiam? Una dintre cele mai frecvente greșeli gramaticale ale vorbitorilor de limba română este folosirea formei „vroiam” în locul formei „voiam”. Din păcate, tot mai mulți români folosesc forma greșită. Așadar, de ce nu este corect „vroiam” și de ce forma corectă este „voiam”?
În limba română, voința poate fi exprimată prin două verbe extrem de asemănătoare ca formă, „a voi” și „a vrea”. Unii lingviști resping categoric varianta „vroiam”, însă alți specialiști sunt de părere că ar putea fi tolerată dacă este folosită de mai mulți vorbitori, aceasta fiind o formă hibridă a verbelor „a vrea” și „a voi”.
Vroiam sau voiam?
Forma de imperfect, persoana I, singular şi plural a verbului „a voi” este „voiam”, iar forma de imperfect, persoana I, singular şi plural a verbului „a vrea” este „vream”. Din păcate, în dicționarul limbii române nu există forma „a vroi”. Deocamdată.
Cum se zice corect, „vroiam” sau „voiam”?
„Vroiam” nu ar trebui să existe în vorbire și scriere și este, de fapt, o invenție pur românească. Această formă a apărut din contopirea a două verbe: a vrea şi a voi. Forma „vroiam” nu este acceptată de norma literară. Este corect să folosim numai formele de imperfect ale verbelor „a vrea” şi „a voi”. Care sunt acestea?