Zgonea, despre motiunea de cenzura: Cum sa ma tem la ce majoritate am?

0
80

Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, ca nu se teme de o motiune de cenzura a ACL, ca un astfel de demers nu ar incurca in campania pentru prezidentiale si ca deocamdata aceasta „este decat o afirmatie” a celor de la PNL si PDL.

Zgonea fost intrebat, dupa sedinta Biroului permanent al Camerei, daca se teme de faptul ca opozitia intentioneaza sa depuna o motiune de cenzura in aceasta sesiune parlamentara.

„Cum sa ma tem la ce majoritate am? E dreptul constitutional, astept sa vedem daca raspunde prevederilor constitutionale si bineinteles o vom dezbate, stiti foarte bine, la motiunea de cenzura se constata respectarea regulamentului in Biroul permanent reunit, sa vedem textul, sa vedem daca are toate elementele unei motiuni de cenzura si este un drept constitutional, voi convoca plenul impreuna cu domnul presedinte Tariceanu si o vom dezbate la momentul respectiv. Deocamdata este decat o afirmatie pe care au facut-o colegii din opozitie”, a opinat Zgonea.

El a fost intrebat daca o motiune de cenzura a opozitiei ar incurca puterea inainte de campania pentru prezidentiale.

„Nu. Cu ce sa ne incurce? Eu cred ca este un avantaj pentru noi sa discutam anumite chestiuni. In mare, tara are o alta perspectiova si un alt traseu fata de guvernele care au fost conduse de cei care sunt astazi in opozitie.

Din punctul meu de vedere, avem mai multe sa discutam la partea de plus decat la partea de minus, mai ales ca o parte dintre cei care sunt astazi in Parlament in opozitie sunt la guvernare in administratia locala si in deconcentrate, adica va fi foarte greu si pentru domniile lor sa spuna cum au aproape 30-40% din membrii structurilor de conducere judetene sunt pe functii in acest moment la nivelul deconcentratelor, pe de alta parte depunem motiune de cenzura. Deci, va fi o chestiune foarte inedita si pentru noi, dar cred ca si dumneavoastra sunteti obisnuiti”, a spus Zgonea.

Liderii ACL au anuntat ca vor depune o motiune de cenzura care va viza teme legate de fraudarea alegerilor si de traseismul politic.