Anul electoral 2016 aduce doua randuri de alegeri – cele locale care se vor organiza cel tarziu la sfarsitul lunii mai si cele parlamentare care ar trebui sa aiba loc pana la sfarsitul lunii noiembrie. Regulile jocului electoral au fost schimbate de Parlament, insa cea mai mare noutate vine de la partide, care au elaborat propriile lor reguli interne pentru desemnarea candidatilor.scrie stiripesurse.ro
In privinta alegerilor locale, noua legislatie prevede alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin, ca in 2012. Insa noutatea apare in cazul presedintilor de Consilii Judetene, care vor fi alesi indirect, din randul consilierul judeteni, prin votul acestora.
Alegerea primarilor dintr-un singur tur a nemultumit pe multi, care au criticat decizia parlamentarilor pentru ca ar favoriza primarii in functie, partidele mari si politicienii cu notorietate, facand aproape imposibila accederea in functii de conducere a partidelor mici si a politicienilor ‚noi’.
In ceea ce priveste alegerile parlamentare, din toamna acestui an, legislatia prevede revenirea la scrutinul pe lista, folosit ultima data la alegerile din 2004. Noua legislatie electorala prevede o norma de reprezentare pentru deputati de 73.000 de locuitori si de 168.000 de locuitori pentru senatori, ceea ce va duce la o scadere a numarului de parlamentari. Astfel, vor fi alesi 308 deputati, plus 18 deputati ai minoritatilor, si 134 de senatori. Legislativul va numara 466 de deputati si senatori, fata de 588, cati au fost alesi in 2012.
Diaspora va fi reprezentata in continuare de 4 deputati si 2 senatori, o premiera constand insa in introducerea votului prin corespondenta pentru acest tip de alegeri.
Pana in acest moment, principalele partide nu si-au anuntat listele de candidati, nici macar in privinta alegerilor din Capitala. PNL este o exceptie, propunandu-l pe europarlamentarul Cristian Busoi, in timp ce la PSD vicepresedintele Gabriela Firea se afla in fruntea clasamentului, potrivit unor sondaje interne. In privinta PSD, deciziile sunt amanate si din cauza faptului ca nu a fost luata inca o decizie cu privire la colaborarea cu UNPR.
Dragnea si Oprea, alaturi de alti lideri ai celor doua formatiuni, au avut o serie de intalniri informale pe aceasta tema, fara a fi luata insa o decizie, care teoretic ar fi trebuit anuntata inca din luna octombrie a anului trecut.
Social-democratii se vor reuni, la mijlocul lunii ianuarie, intr-un Comitet Executiv National, in care vor lua in discutie, din nou, colaborarea cu UNPR si stadiul privind listele de candidati, informeaza Mediafax.ro.
Pe de alta parte, liberalii au anuntat, la finalul anului trecut, ca au stabiliti deja 1.800 de candidati pentru alegerile locale, lansarile acestora urmand sa aiba loc incepand din luna ianuarie, iar in februarie ar urma sa fie cunoscut numele tuturor candidatilor liberali.
PSD n-a stabilit inca toate criteriile finale pentru desemnarea candidatilor. Social-democratii au afirmat, insa, ca parlamentarii in functie care au avut un numar mare de absente in legislatura actuala nu se vor mai regasi pe liste, precum si cei care nu respecta normele din noul Cod etic si de conduita. In schimb, liberalii au adoptat o serie de criterii, care ar elimina din cursa traseistii si cei cu probleme penale.
Sondajele finalului de an 2015 indicau PNL si PSD aproape la egalitate in privinta intentiei de vot, insa sociologul Marius Pieleanul apreciaza ca PSD va intra pe un trend ascendent si va domina alegerile locale.
Rezultatul alegerilor locale si negocierile pentru majoritatatea in consiliile judetene ar putea sa determine formarea unor alinate pentru alegerile parlamentare.
Schimbari ar putea aparea si la varful partidelor pana atunci. Este posibil ca PNL sa organizeze un Congres dupa alegerile locale si sa finalizeze astfel fuziunea prin alegerea unui singur presedinte de partid, in locul celor doi din prezent – Alina Gorghiu si Vasile Blaga. Nu este exclus ca unul dintre ei sa fie ales presedinte unic.
Si la PSD ar putea aparea schimbari in cazul in care Liviu Dragnea va primi o sentinta de condamnare definitiva in dosarul Referendumului.
sursa:stiripesurse.ro