Mesajul „La mulţi ani cu executare!” a fost proiectat, duminică seară, pe o clădire din Piaţa Victoriei din Capitală, de ziua de naştere a liderului PSD, Liviu Dragnea.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, împlineşte duminică 56 de ani, scrie news.ro.
De ziua sa, reprezentanţii Asociaţiei Evoluţie în Instituţie au proiectat pe o clădire din zona Pieţei Victoria mesajul „La mulţi ani cu executare!”. Aproximativ 30 de oameni au fost în Piața Victoriei la protest.
„De ziua lui, Piaţa Victoriei îi urează lui Liviu Dragnea un călduros la mulţi ani cu executare!”, este mesajul care însoţeşte fotografia postată pe pagina de Facebook a asociaţiei.