Se formeaza o noua alianta de Nord-Est a Romaniei

0
123

Şapte primari din regiunea de Nord-Est a României s-au asociat ca să dezvolte proiecte comune. Pe lista de priorităţi sunt cele două autostrăzi, cea de la Iaşi la Târgu Mureş şi cea care leagă nordul de sudul ţării. Demersul vine după ce primarii din Cluj, Oradea, Arad şi Timişoara au semnat o iniţiativă similară, denumită Alianţa Vestului. 

Şapte primari din judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ şi Iaşi au semnat luni, 17 decembrie, la ora 12.00, un acord cadru pentru înfiinţarea Asociaţiei „Moldova se dezvoltă”. Este vorba despre primarii PNL Ion Lungu de la Suceava, Mihăiţă Negură de la Câmpulung Moldovenesc, Ilie Boancheş de la Vatra Dornei, Cătălin Flutur de la Botoşani, Lucian Micu de la Roman, Dragoş Chitic de la Piatra Neamţ şi primarul independent Mihai Chirica, de la Iaşi. 

Documentul a fost semnat la sediul Primăriei Suceava. „Vreau să spun din start că nu este o replică la Alianţa Vestului. (…) Problemele Moldovei sunt mai grave decât problemele vestului. Nu avem o autostradă care să lege Moldova de celelalte regiuni istorice”, a declarat Ion Lungu  

Primarul a explicat care este scopul asocierii. „Dorim să iniţiem proiecte de dezvoltare regionale şi locale care să contribuie la dezvoltarea Moldovei, la reducerea decalajelor faţă de celelalte regiuni istorice ale ţării. Asocierea noastră este cu scopul de a avea eficienţă în promovarea proiectelor noi de infrastructură, de investiţii publice sau private, a proiectelor noi din Educaţie, Sănătate, Mediu, Turism, fără a exclude participarea autorităţilor centrale, europene. Sursele de finanţare vor fi locale, guvernamentale şi europene, de la caz la caz”, a spus Lungu. 

Primarul a expus şi argumentele care au stat la baza înfiinţării asociaţiei. El a explicat că Moldova se află într-o izolare vizibilă şi din acest motiv nu se poate dezvolta din punct de vedere economic, aspect care duce la depopularea regiunii. 

Priorităţile Asociaţiei „Moldova se dezvoltă” 

Pe lista de priorităţi a Asociaţiei „Moldova se dezoltă” se află autostrăzile Iaşi – Târgu Mureş şi Nord-Sud. „Construirea şoselelor de centură a oraşelor asociate. Modernizarea transportului feroviar, asigurând interconectivitatea cu trenuri de mare viteză. Dezvoltarea de parcuri industriale. Acordare de facilităţi fiscale pentru a dezvolta zonele şi pentru a-i convinge pe tineri să plece acasă. Reducerea sărăciei. Dezvoltarea serviciilor sociale”, a mai spus primarul Lungu. 

El a precizat că documentul semnat luni este doar un acord cadru de colaborare, urmând ca până la sfârşitul primului trimestru a anului 2019 să fie creată structura juridică de tip Asociaţie Intercomunitară. Asta înseamnă că şi primarii trebuie să ceară acordul Consiliilor Locale pentru înfiinţarea structurii. 

Continuarea aici