miercuri, 28 februarie, 2024

Cum stii ce insecte te-au muscat in functie de urma lasata pe piele

Distribuie:

Publicat:

Se întâmplă destul de des pe timpul verii, și nu numai, să descoperi o ciupitură de insectă pe piele și să nu știi ce a produs-o.

Cele mai periculoase sunt mușcăturile de căpușă, pentru că aceste insecte transmit boala Lyme, o afecțiune gravă cauzată de bacteria Borrelia burgdorferi. Înțepăturile de albine, bondari sau viespi sunt de asemenea un pericol pentru sănătate, putând să provoace reacții alergice și șoc anafilactic. Descoperă cum arată ciupiturile des întâlnite și ce simptome provoacă.

Mușcătura de căpușă

Cum arată: Mușcăturile de căpușă sunt identificate ușor atunci când insecta este încă atașată pe piele. Căpușele pot rămâne atașate timp de trei până la șase zile, perioadă în care se hrănesc cu sânge. Unele căpușe lasă în urmă o pată roșie de dimensiunea unei monede de 50 de bani sau mai mare. Petele sunt rotunde, având un semn de înțepătură în centru și un cerc exterior roșu, potrivit eva.ro.

Simptome: Mușcăturile de căpușe nu sunt dureroase și pot cauza un ușor prurit (mâncărime). Cu toate acestea sunt foarte periculoase pentru că prin saliva căpușelor se transmite borrelioază sau boala Lyme, o afecțiune gravă. Este necesar să te prezinți la medic dacă observi o astfel de urmă pe piele sau dacă găsești o căpușă atașată. Medicul îți poate recomanda un tratament preventiv cu antibiotice și unele analize de sânge. Nu toate căpușele sunt purtătoare de Borrelia.

Mușcătura de păianjen

Cum arată: Dacă ai două înțepături mici apropiate, atunci este posibil să te confrunți cu o mușcătură de păianjen. Zona respectivă se umflă și se înroșește. De obicei, păianjenii mușcă atunci când sunt provocați, fie că sunt atinși accidentali sau rămân agățați pe haine sau în păr.

Simptome: Mușcăturile de păianjen pot provoca durere de intensitate medie și uneori mâncărime, fără să aibă efecte grave. Mușcăturile de păianjen sunt periculoase în special pentru persoanele care au alergie. Cea mai periculoasă specie de păianjen din țara noastră este Văduva Neagră, a cărei mușcătură poate să provoace spasme musculare, greață și tremor, putând să ducă la deces.

Ciupitură de țânțar

Cum arată: Ciupiturile de țânțari sunt inevitabile pe timpul verii. Ne sunt cunoscute tuturor acele umflături rotunde, roșii care ne pot provoca mâncărimi zile de rând. Ciupiturile de țânțar sunt de obicei izolate, nu sub forma unor grupuri, cu excepția cazului în care ai fost într-o zonă cu mulți țânțari, la răsărit sau apus, când aceste insecte sunt cel mai active.

Simptome: Așa cum sigur știi deja, ciupiturile de țânțari nu dor inițial, dar provoacă o mâncărime accentuată. Unele persoane dezvoltă o reacție la ciupiturile de țânțar care se manifestă prin umflarea și apariția durerii în zona ciupiturii. Țânțarii pot transmite unele boli precum malaria sau virusul Zika, însă la noi în țară riscurile sunt mici.

Ciupituri de ploșnițe de pat

Cum arată: Confundate adesea cu ciupiturile de țânțar, ciupiturile ploșnițelor de pat sunt umflături mici, rotunde și roșii care apar în linie sau în grupuri de trei sau mai multe. Au semne roșii distincte în centru și pot fi observate pe zonele de piele care ating patul noaptea, precum brațe, gât sau trunchi. la o examinarea atentă a camerei poți descoperi ploșnițele sau excrementele lor pe saltea, în special în colțuri, la tăblia patului sau sub cordonul cusut pe marginea saltelei. Nu trebuie confundante cu ploșnița cerealelor sau ploșnița verde a tomatelor, care nu ciupesc, sunt mai mari, se hrănesc cu seva plantelor și emană un miros neplăcut când se simt în pericol.

Simptome: Ciupiturile ploșnițelor de pat nu sunt dureroase, dar provoacă mâncărimi și umflături. Acești paraziți nu transmit boli precum căpușele. Sunt dificil de eliminat și continuă să ciupească până când sunt eradicate din locuința ta. Pentru a preveni infestarea, nu cumpăra mobilier și textile second hand precum canapele, paturi, fotolii, saltele, pilote etc. Verifică cu atenție saltelele și așternuturile atunci când te cazezi la pensiuni sau hoteluri.

Înțepăturile de păduchi

Cum arată: Înțepăturile păduchilor de cap lasă în urmă zone înroșite pe scalp și ceafă. Chiar dacă înțepăturile sunt mici, reacția corpului la ele provoacă o înroșire extinsă. Este posibil să nu observi inițial aceste pete, primele semne ale infestării cu păduchi fiind ouăle de pe firele de păr.

Simptome: Înțepăturile de păduchi provoacă mâncărime și primul simptom al infestării este senzația că se mișcă ceva pe scalp, ceea ce se și întâmplă, de fapt. Din această cauză pediculoza, adică infestarea cu păduchi, poate afecta somnul. Singura soluție este eliminarea completă a păduchilor, folosind tratamente speciale. Este necesar să speli lenjeria de pat și hainele la temperaturi mari și să le calci.

Ciupiturile de purici

Cum arată: La fel ca ciupiturile de ploșnițe, cele de purici sunt umflături roșii și apar sub forma unor linii sau grupuri. Sunt mici și au de obicei cercuri roșii în jurul lor. Puricii ciupesc de obicei în jurul gleznelor și în zonele mai clade ale corpului precum spatele genunchilor, zona inghinală, abdomen. Puricii preferă animalele de companie, dar dacă acestea sunt infestate există posibilitatea ca puricii să ajungă și pe tine.

Simptome: Ciupiturile de purici provoacă mâncărime și pot deveni umflate și dureroase, cauzând iritații în zona afectată. Scărpinarea lor agravează simptomele și poate duce chiar și la infecție.

Mușcăturile de furnici

Cum arată: Unele furnici ciupesc sau înțeapă. Furnica neagră mică, cea mai răspândită specie, are o mușcătură care nu provoacă dureri prea mari, însă unele specii de furnici pot avea înțepături care cauzează durere puternică, înroșirea și umflarea zonei. O specie care a ajuns și la noi în țară este furnica de foc, a cărei înțepătură este foarte dureroasă și duce la apariția unei umflături care se aseamănă cu un coș.

Simptome: Înțepăturile furnicilor de foc sunt foarte dureroase din cauza veninului pe care îl au aceste mici insecte de culoare roșiatică. Pentru că nu își pierd acul atunci când înțeapă, furnicile de foc pot înțepa în mod repetat și riști să te alegi cu mai multe înțepături. Simptomele sunt inflamația și durerea intensă care durează și câteva zile.

Înțepăturile de albine, viespi și bondari

Cum arată: Înțepăturile de albine, viespi și bondari se manifestă prin apariția unei umflături roșii mari în cazul unor persoane, în timp ce altor persoane le apare o pată decolorată. De obicei apare o pată mică albă în centru, acolo unde a fost introdus acul. În cazul albinelor, acul poate să rămână în piele și va continua să injecteze venin până când îl scoți.

Simptome: Înțepăturile de albine, viespi și bondari sunt dureroase, iar durerea dispare în câteva ore. Înțepăturile acestor insecte pot provoca reacții alergice, putând să ducă la instalarea șocului anafilactic și la deces. Monitorizează-ți simptomele după o înțepătură și sună la 112 dacă simți că ți se umflă buzele și limba, simți o senzație de presiune în gât sau în piept și respiri cu dificultate.

sursa: exquils.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img