Locuitorii din zona ANL Dobrina din municipiul Huși se confruntă cu o situație de criză, generată de o sursă aparent nesfârșită de apă care curge continuu dintr-un hidrant încă de la prima deszăpezire. Cu toate că au solicitat intervenția AQUAVAS Huși, problema persistă, iar costul apei pare să fie extrem de piperat.
La momentul în care prima notificare a fost făcută către AQUAVAS Huși, un reprezentant al companiei a fost trimis la fața locului, a efectuat o fotografie și a părăsit zona fără a rezolva problema. Surse locale afirmă că apelurile ulterioare au rămas fără răspuns sau că, în cel mai bun caz, au primit asigurări verbale că situația va fi rezolvată cât de curând posibil.
Un rezident local, care a preferat să rămână anonim, a declarat: „Am sunat la AQUAVAS sâmbătă seara și duminică dimineața. A venit un domn, a făcut o poză și a plecat. La al doilea apel, am atras atenția că nu este acceptabil să nu se rezolve în câteva ore. Domnul cu care discutam a răspuns că nu le poate ordona el ce să facă echipele de intervenție și că vor rezolva când vor putea. Situația este gravă; avem practic un pârâu care curge și îngheață, reprezentând un pericol pentru cei care circulă pe jos sau cu mașina.”