Înălţarea Sfintei Cruci, Ziua Crucii, Crucea Mare, Ziua şarpelui sau Cârstovul viilor sau este una dintre cele mai vechi şi mai importante dintre sărbătorile ortodoxe închinate cinstirii Sfintei Cruci, amintind astfel de un moment semnificativ din viaţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. În ajunul unei lupte decisive împăratul Constantin a avut o viziune: în plină zi, pe cer a apărut o cruce formată din stele, însoţită de inscripţia „Prin acest semn vei învinge”! După victorie, împăratul Constantin a trimis-o pe mama sa, Flavia Iulia Helena, să descopere crucea pe care a pătimit Mântuitorul Hristos. La Ierusalim, aproape de muntele Golgota, împărăteasa Elena a descoperit crucea. Patriarhul Macarie a înălţat-o deasupra amvonului în Biserica Învierii din Ierusalim. De atunci, în fiecare an, la 14 septembrie este cinstită Ziua Înălţării Sfintei Cruci.
În amintirea evenimentului important, biserica, în ajunul sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci, după vecernie, scoate din altar în mijlocul bisericii simbolul Crucii Mîntuitorului, împodobită cu crăiţe, garoafe, mentă creaţă, calapăr, busuioc, cipruş (lemnul Domnului), săscuţe, măierean, cimbru, spre închinarea creştinilor. După ce sunt sfinţite se împart creştinilor, pentru că se cred bune de leac.
Crucea constituie cea mai puternică armă a Domnului Hristos şi a omului. Prin cruce s-a sfinţit, s-a blagoslovit pământul, când diavolul a dus pe Dumnezeu în cele patru părţi ale noului pământ, cu gând să-l arunce în apa cea fără sfârşit; prin cruce s-a sfinţit carul ce era al diavolului, luându-se acum din stăpânirea lui; prin crucea ferestrei (cerceveaua) s-a sfinţit casa, izgonindu-se diavolul dinte-însa; prin cruce se sfinţeşte în fiecare zi omul, făcându-şi semnul ei, şi tot crucea ajută la orice împrejurare, când Necuratul şi duhurile rele stau să-l primejduiască pe creştin. Când pe om îl apucă o spaimă, scapă numaidecât dacă îşi aduce aminte în ce zi a săptămânii a fost în anul acela Ziua Crucii.
Situată în pol opus Alexiilor (17 martie), Ziua Crucii reprezintă un important hotar între anotimpuri. În calendarul creştin-ortodox – Închinarea Sfintei Cruci, (17 martie) şi Ziua Crucii de toamnă (14 septembrie) împart anul în două anotimpuri a câte şase luni. Poporul crede, că pământul „se deschide” pentru reptile, insecte, plante la începutul primăverii, la Ziua Crucii de primăvară şi „se închide” în ziua Crucii de toamnă, luând cu sine insectele, şerpii, plantele care au fost lăsate la lumină de cu primăvară. De la Ziua Crucii până la Alexii toate gângăniile, jigăniile stau ascunse ca într-o ladă prin găuri, văgăuni şi alte ascunzişuri. Toate păsările migrează de la noi şi vin tocmai primăvara.
Credinţa populară povesteşte că şerpii care i-au muşcat pe oameni nu pot intra în pământ în această zi; pentru acest păcat, pământul nu-i primeşte. Ei sunt sorociţi a fi ucişi de către om, pentru ca astfel greşeala făptuită să se şteargă. După Ziua Crucii nimănui nu-i mai este îngăduit să ucidă şerpi. Ziua Crucii e ziua şarpelui: de aceea nu se taie lemne, ca să nu vină şerpii la casă.
De Ziua Crucii pământul se închide nu numai pentru vietăţi, ci şi pentru plante. acum vorbesc toate florile, care-şi arată părerea lor de rău că se usucă. După sărbătoarea aceasta plantele încep a se usca. Acele plante care încă îşi mai păstrează viaţa se socotesc necurate sau a fi menite altor scopuri decât nevoilor şi desfătărilor omeneşti. Fragi, dacă se vor mai găsi după Ziua Crucii, nu trebuie să fie mâncaţi, ei fiind sorociţi morţilor. Cu acestea se fac apoi scalde la bolnavi. Dimineaţa, pe nemâncate, se culeg prune, căci sunt bune de descântat de bubă rea. Tot acum, se adună din păduri şi ramurile de alun ramuri ce deţin puteri miraculoase şi totodată unelte valoroase pentru fântânarii care vor să depisteze izvoarele subterane.
Ziua Crucii, aşa cum se numeşte sărbătoarea în popor, este cinstită prin post şi praznice. Se posteşte pentru sănătatea familiei, pentru spor şi pentru bunăstarea gospodarilor. Creştinii duc la biserică moşi. Aceste pomeniri constau din ulcele noi, pline cu apă curată, lapte, miere sau mied (hidromel), împodobite la toartă cu un fir de sfoară roşie, iar pe deasupra fiind acoperite cu un colac şi o lumânare de ceară, date înspre pomenirea rudelor decedate, nevoiaşilor şi mai ales la casele cu copii mulţi. Pe unde nu sunt copii se trimit căni, precum şi alte vase mai mari, de care se ştie că este nevoie în acea casă.
Ziua crucii este numită în popor şi Cârstovul viilor. În calendarul viticol, acum se declanşează culesul viilor. Se mai păstrează încă obiceiul ca preotul parohiei să sfinţească via şi butoaiele cu vin, pentru ca şi în anul viitor gospodarul să se bucure de o recoltă bogată. La culesul viilor, nu se uită de strugurele lui Dumnezeu: nu se culeg strugurii de pe ultimul butuc al viei, aceştia fiind lăsaţi ca ofrandă lui Dumnezeu, păsărilor cerului.
În plan simbolic, Ziua Crucii atrage după sine numeroase interdicţii ce vizează consumul alimentelor marcate cu semnul crucii: mere, nuci, usturoi, castravete, roşii, prune sau pepeni, legume sau fructe al căror miez se aseamănă cu crucea şi nici peşte (că are cruce în cap), întocmai precum şi de Sf. Ioan nu se mănâncă nimic ce are cap.
Sărbătoarea Înălţării Sf. Cruci se ţine, pentru a se găsi mai uşor leacul în caz de boală iar cine posteşte postul Crucii, scapă de boli grele iar cine nu ţine sărbătoarea se spune că se va îmbolnăvi. În tradiţia populară se spune că dacă cineva zace de friguri şi îl apucă această sărbătoare, boala „se va închide“ în trupul lui şi frigurile nu-l vor slăbi până la anul viitor. În această zi sfântă, nu se munceşte, nu se minte şi nici nu se jură strâmb.
Acum este timpul prielnic de a se ,,bate nucii” pentru o recoltă bogată în anul viitor.
Se spune în credinţa populară că dacă sunt pomi ce nu au rod, în Ziua Crucii dacă se aşează curpeni de pepeni pe el, de la anul va prinde rod.
Ziua Crucii are din vechime prognoze meteorologice verificate în timp de către săteni: atunci când cocorii se pregătesc de plecare este un semn că vremea se răceşte. În schimb, cârdul de ciori gălăgioase anunţă căderea brumei, iar dacă tună în această zi e semn că toamna va fi lungă.
Tot acum este serbată şi Ziua Ursului, zi care încheie ciclul sărbătorilor consacrate acestui animal, marcând totodată şi pregătirile pentru anotimpul rece. În tradiţia populară se spune că de la începutul lunii septembrie ursul nu mai intră în apă şi îşi caută partener de împerechere.
O toamnă cât mai frumoasă tuturor cititorilor!
Dan Horgan
Bibliografie:
– Adrian Fochi – ,,Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea”, Editura Minerva, Bucureşti, 1976.
– Antoaneta Olteanu – ,,Calendarele poporului român”, Editura Paideia 2001.
– Arthur Gorovei – ,,Credinţi şi superstiţii ale poporului român” Editura ,,Grai şi Suflet – Cultura Naţională” Bucureşti, 1995.
– Cornel Dan Niculae – Leacuri şi remedii magice din Carpaţi. Magia şi fiinţele fantastice din arhaicul românesc. Editura: Electra, 2011
– Elena Niculiţa Voronca – ,,Datinile si credinţele poporului român”, Editura Polirom Iaşi 1998.
– Gh. F. Ciauşanu – „Superstiţiile poporului român” Editura Saeculum Bucureşzi 2005.
– Ion Ghinoiu – ,,Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1997.
– Ion Ghinoiu – ,,Panteonul românesc” Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.
– Ion Ghinoiu – ,,Sărbători şi obiceiuri româneşti”, Editura Elion, Bucureşti, 2002.
– Ion Ghinoiu – ,,Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român 2000”, Editura Fundaţiei PRO, Bucureşti, 1999.
– Ion Taloş – ,,Gândirea magico-religioasă la români”, Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.
– Irina Nicolau – ,,Ghidul Sărbătorilor Româneşti”, Editura Humanitas, 1998.
– Narcisa Ştiucă – ,,Sărbătoarea noastră cea de toate zilele”, Editura Cartea de Buzunar, 2006.
– Marcel Lapteş – „Timpul şi sărbătorile ţăranului român” , Editura Corvin, 2009.
– Marcel Olinescu – ,,Mitologie românească”, Editura Saeculum I. O., Bucuresti, 2001.
– Mihai Coman – Mitologie populara românească. Editura: Minerva, Bucureşti, 1988.
– Proloagele de la Ohrida, Editura Cartea Ortodoxă, 2005.
– Romulus Antonescu – ,,Dictionar de simboluri şi credinţe tradiţionale romaneşti”, Ediţie digitală, 2009
– Romulus Vulcănescu – ,,Mitologie Română”, Editura Academiei R.S.R. Bucureşti, 1985.
– Simion FIorea Marian – „Sărbătorile la români” Editura “Grai şi Suflet – Cultură Naţională”, 2001.
– Tony Brill – ,,Legendele românilor, Editura Grai şi suflet – Cultura naţională, Bucureşti, 1994.
– Tudor Pamfile – ,,Mitologia română”, Editura ALL, Bucureşti, 1997.
– Tudor Pamfile -,,Sărbătorile la români”, Editura Saeculum I.O., Bucureşti 1997.
– Vieţile Sfinţilor, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor 1998.